Aripi

Ale mele aripi astăzi, le deschid și-mi iau avânt,
Înspre ceruri... după astre, mai departe de pământ,
Căci aud un glas ce strigă, glasul blând, glasul duios,
Cel care mă cheam-acasă, este glasul lui Hristos.

Zbor sub cerurile-nalte, doar prin marea-i îndurare,
Căci mi-a vindecat El zborul, dându-mi mie azi iertare,
Aripa ce-a fost ea frântă, ce-n ascuns a sângerat,
Cu balsam Vindecătorul, aripa mi-a vindecat.

Minunată e nădejdea, și credința ce mi-ai dat,
Într-un timp când sunt de Tine, eu o clipă lepădat,
Sunt acele ce-mi arată, dragostea-ți nemuritoare,
Îi aduc speranță vie, sufletului ca să zboare.

Minunată-i bucuria, care-n întristare vine,
Și surâsul ce apare, printre-adâncile suspine,
Și puterea care este, una ce nu-i pământească,
Este-atât de minunată, căci ea este cea cerească.

E puterea ce-mi ridică, astăzi aripile mele,
Ca să pot răzbate timpul, și aceste clipe grele,
Care vor să îmi doboare, al meu zbor pe-acest pământ,
Dar nu vor putea vre-o dată, căci cu mine-i Cel ce-i sfânt.

El azi aripi nevăzute, mi-a dat mie și-un avânt,
Să-mi desprind a mea gândire, de-acest chin de pe pământ,
Să găsesc acea odihnă, care mult eu mi-o doresc,
Cea în brațul Său de Tată, de Părintele ceresc.