text Poezii crestine

Aripi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ale mele aripi astăzi, le deschid și-mi iau avânt,
Înspre ceruri... după astre, mai departe de pământ,
Căci aud un glas ce strigă, glasul blând, glasul duios,
Cel care mă cheam-acasă, este glasul lui Hristos.

Zbor sub cerurile-nalte, doar prin marea-i îndurare,
Căci mi-a vindecat El zborul, dându-mi mie azi iertare,
Aripa ce-a fost ea frântă, ce-n ascuns a sângerat,
Cu balsam Vindecătorul, aripa mi-a vindecat.

Minunată e nădejdea, și credința ce mi-ai dat,
Într-un timp când sunt de Tine, eu o clipă lepădat,
Sunt acele ce-mi arată, dragostea-ți nemuritoare,
Îi aduc speranță vie, sufletului ca să zboare.

Minunată-i bucuria, care-n întristare vine,
Și surâsul ce apare, printre-adâncile suspine,
Și puterea care este, una ce nu-i pământească,
Este-atât de minunată, căci ea este cea cerească.

E puterea ce-mi ridică, astăzi aripile mele,
Ca să pot răzbate timpul, și aceste clipe grele,
Care vor să îmi doboare, al meu zbor pe-acest pământ,
Dar nu vor putea vre-o dată, căci cu mine-i Cel ce-i sfânt.

El azi aripi nevăzute, mi-a dat mie și-un avânt,
Să-mi desprind a mea gândire, de-acest chin de pe pământ,
Să găsesc acea odihnă, care mult eu mi-o doresc,
Cea în brațul Său de Tată, de Părintele ceresc.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>