Arca lui Noe

Din apuse vremuri umbrite de pacate,
omul decazut se-ndrepta spre moarte!
Desfraul triumfa: pacatul se-nmultise,
Si iata, Creatorul, regreta ca-l facuse.
Omul parasise, calea, laborios trasata,
pentru-a se-mplini prin viata desantata!
Dar, si-n timpuri sumbre, decazute greu,
era un om cucernic, iubit de Dumnezeu
Si astfel, pe vremuri, dezolant de rele,
S-a decis, Stapanul sa scape-atunci de ele!
(cand oamenii ajung fara egal de rai,
Dumnezeu decide sa-i scape pe ai Sai).
Lui Noe i-a cerut, un mijloc de salvare,
spunandu-i sa isi faca, o arca ...plutitioare.
Crezuse-n Creator ca poate si il scapa,
desi el nu vazuse, niciodata, apa.


Arca “de uscat”, incita pe gnostici cat si rude,
uimind cum se pretau in hohote...a râde:
- Ia te uita,Noe, acum, arca-ti este gata!
Dar, unde va pluti! Unde-ti este apa?
Nu vezi ca pe pamânt nicicând nu ploua?
picaturile de apa, le-avem...asa din roua!
Spui ca ti-a zis tie ca viata-ti va salva,
iar pe noi ceilalti, oameni, apele ne-or îneca?
Pe tine nu te credem, tu vorbesti prostii,
numai prin credinta, n-ai cum sa le stii !
Caci de când suntem în lume si traim aici,
n-am auzit odata din parinti ori strabunici
ca, ar fi venit ape multe care-asa deodata,
s-acopere planeta, s-o lase înecata!
Cine te crezi Noe, si...ce tot vrei sa spui?
Calea ta ingusta, nu place, nimanui!
Las-aceste-nchipuiri, ce clipele ne strica,
pe pamânt avem de toate! De apa nu ni-e...frica!
Spui ca Dumnezeu e bun, nimeni nu-L întrece,
nu credem ca o lume va face sa se-nece!
Noi locuim demult aici fara ce-ai însiruit;
nu putem sa credem tot ce tu ai...nascocit!

Si bietul Noe obosit, dar cu credinta-aparte,
strânse- atunci pe-ai sai, sa-i scape de la moarte.
Il durea refuzul lor de-a crede-n Dumnezeu,
dar el facuse totul dupa planul Sau.
In corabie a urcat animale pentru vietuire:
din toate câte o pereche pentru înmultire,
Si când arca a fost astfel gata pregatita,
a fost si usa ei închisa, dar... de Domnul zavorâta!


Avem si azi o Arca ce ni-e pusa la-ndemana,
iar celor ce vor sa urce, li se-ntinde-o calda mana!
Pe Oceanul planetar, de doua mii de ani pluteste
si cine-n ea se-mbarca har si mangaieri, gaseste.
Aceasta pe furtuni si pe valuri, nu naufragiaza;
pe Tarmul vesniciei, "marfa”-Si.. "depoziteaza!"


In jurul corabiei lui Noe multi or fi batut,
când puhoaiele de apa pamântu-au napustit.
Dar pentru ei era prea târziu în arca sa mai intre;
usa fusese închisa; pe punte nu era...nici luntre!
Corabia a fost ridicata sus pe apa învolburata;
fara ca-n Potop sa se fi crezut vreodata!

*

Sfârsitul tuturor, este acum din nou aproape,
chiar de nu vom mai fi înghititi, ca atunci de ape.
O alta usa urmeaza din nou a se-ncuia,
când harul de la Neamuri, pe veci se va lua.
Corabia salvarii noastre, acum, e Domnul Cristos,
care primeste si salveaza pe omul pacatos.
Cine-L accepta si intra vesnicia nu-si va pierde,
El lasa deschisa, usa, acelui care crede.

**
Dar în Corabia aceasta minunata, ospitaliera
care-a deschis lumii o istorie noua - o alta era,
(revelata atât de bine si atât de primitoare),
nu se intra orisicum! Nu se intra...la-ntâmplare!
Ci toti acei care vor în ea elegant sa urce,
nu sunt lasati cu bagaje pe altii sa-i încurce!
Bagaje mici si mari la Usa-s... toate declarate;
nu se poate naviga cu ele pe brate sau în spate!
Calatorii la urcare, urca liberi, si, descatusati,
Controlorul la intrare nu admite, pe unii...deghizati!
Obiceiuri multe si frumoase, fapte bune cine face,
nu-i sunt primite pe Punte; nu poate sa se-mbarce!
Acestea pe care-n viata lui le face fiecare,
vor trebui abandonate-n Port, înainte de urcare.
Caci faptele noastre bune sunt ca o haina veche,
pentru Cel ce totul vede si sta mereu de veghe.
Fapte bune sa se faca doar de-acum în noua fire,
pentru a primi in ceruri o buna rasplatire.
Abia dupa ce a lasat totul si-n Corabie s-a urcat,
va începe sa lucreze, tot ce-atunci va fi învatat!
Nu-i va fi usor sa uite, ce în lume-ar fi facut,
sa-nvete tot ce-i nou; doar ce-i bun de la-nceput!
... Caci la o haina veche, rupta-n zdrente si murdara,
nu se pune petec nou nici pe dos, dar nici pe- afara

*

In aceasta milenara, Arca, ce te tine lin plutind,
esti un om în libertate catre Tarm înaintând,
ins-al ei Regulament, nu se poate des sa-ncalci,
de nu vrei ca-n apa rece, în adâncuri sa "debarci"!
Puntea navei este dreapta dar desigur foarte strâmta,
de aceea calatorii pe Cârmaci cu teama asculta!
Pentru a nu li se retrage dreptul de calatorie,
calatorii Il asculta si-L privesc cu simpatie!
**
In timpul navigarii spre Portul dintre galaxii,
au voie sa se îmbarce, doar ai Tatalui copii;
recunoscându-si neputiinta si viata plina de încercari,
vor fi primiti pe Punte - nu vor rataci pe mari!
Atunci la debarcare în Port când vom sosi,
Insusi Cârmaciul navei, chiar El ne va primi !
Pentru a ne da odihna vesnica atât de mult dorita,
scapând de raul marii, fiinta noastra, obosita.
Amin