Arc peste timp

În compas iau un arc de timp înapoi
Și iată că vine iar, carul cu boi,
- Stai, bade Ambrosie, urcă-mă-n car!
Și merg o bucată de drum legendar.

Ascult simfonia de raze de soare,
Lin trece arcușul pe corzi de răcoare,
Badea Ambrosie din frunză o-ngână,
Culori se trezesc în ochi de lumină.

E-atâta mireasmă în carul cu fân,
E-o lume curată și-aș vrea să rămân,
Căci omul nu urcă în star, apogeu,
În toate-I slăvit, Stăpân, Dumnezeu.

Dar iată se-ntoarce compasu-napoi
Și iar am ajuns la: "Stăpâni suntem noi",
Știința își cere drepturi de rege,
Putem fără Domnul, că doar ne-nțelege.

Atunci sar un arc peste timp înainte,
Ajung într-o vale, sunt doar oseminte,
Oare printre stele, oare sub pământ
Sunt oamenii vii, sau nu mai sunt?

În noapte cântă, straniu, cucuvele,
Ce s-a întâmplat nu știu nici ele,
Pe aripi de vânt, toți norii dispar,
Sub raze de lună, văd urme de car...

Și iară la moară sunt două femei
Și iară la câmp sunt doi și nu trei
Și iarăși ajungem ca la început,
Simpli, smeriți în vasul de lut.

Amin!