Arată-mi Doamne drumul

Arată-mi Doamne drumul care, e astăzi el de sfinți urmat, să pot lăsa și eu o urmă, ce duce unde-s așteptat.
Arată-mi calea fără ură, ca dragostea s-o întâlnesc, să am mereu nădejdea vie, spre locul cel Dumnezeiesc.

Abate-mi pasul de la clipa, ce-ar vrea căzut mereu să fiu, abate-mă și de la șoapta care mă duce în pustiu,
Pe mal de ape dătătoare, de viață vreau să odihnesc, de mă adăpi din ele Doamne, pot eu prin viață să răsbesc.

Prin valea trist-a rătăcirii, să trec o clipă nu aș vrea, din gustu-amar a celor singuri, pe-adâncul văii aș gusta,
Să duc o cruce singur Doamne, să nu mă lași căci mi-este greu, cum Simon te-ajuta pe Tine, să-ți simt vreau umărul și eu.

Iar dacă vrei ca fericită, să-mi fie viața pe pământ, să lași fiorul fericirii, ca să coboare prin Duh sfânt,
Să mă înalțe din tristețea, ce vrea pământul a-nghiți, să nu cunoască fericirea, care îl poate ferici.

Să-ți fie doar cu gingășie, a Tale sfinte mângâieri, să ștergi mai multele suspine să vindeci rănile... dureri,
Să nu mă lași să cad sub greul, poverii care-mi este grea, ridică-mă de sub povară, și du-o Tu pe mâna Ta.

Du-mi vremurile de ocară, într-un pustiu întunecat, să nu văd mâinile ce-odată, cu pietre-n Tine-au aruncat,
Căci azi aruncă și-nspre mine, oprește-le din drumul meu, să pot să-naintez mai iute, să odihnesc la pieptul Tău.

De-aceia vino să-mi stingi dorul, cu harul cerului divin, căci doar la Tine e-mplinirea, ce este ea în loc sublim,
Chiar dacă merg prin valea morții, ca să te simt aș vrea mereu, la umbra aripilor Tale, prin vale-adâncă să fiu eu.
Amin