Apostolul

Plecat de veacuri multe, ai rămas
Acelaşi frate, ctitor, pildă vie,
Vorbindu-ne cu înţeleptu-ţi glas
De dragoste, credinţă, curăţie.

Te-ai stins încet, mesteşugind cunune
De lacrime, ce-au dat atâta rod!
Scriai îngenunchiat în rugăciune
Lăsându-ne scrisoarea ta năvod.

A trebuit să-nsămânţezi ogorul
Cu lovituri vrăjmaşe fără număr
Ştiind că-n brazdă şade viitorul
Cu sacrificiul tău cioplit pe umăr.

Cuvântul tău era croit în ceruri
Brodat cu adevăr şi cu iubire
Că-n inimă-ţi născut-a giuvaieruri
Ca sfântă zestre şi ca împlinire.

Dârz ai rămas chiar şi-n prigoane crunte
Când Nero, Decius, Diocleţian
Podoaba vrând să-ţi smulgă de pe frunte
Îşi osândeau imperiul lor roman!

Tu, neclintit, ai stat străjer de pază
La stâna veghii tale de păstor
Convins că Cel ce binecuvântează
E Dumnezeu, atotînvingător.

Căci de la El ai luat apostolia
Ce o purtai în piept ca pe-o troiţă
Pe drumuri aspre, rob al lui Mesia,
Înaintând spre cer prin răzmeriţă.

Bătea în tine-o inimă curată
Zidită-n jar de-o meşteră mistrie
Cu foc divin şi rugă botezată
Rămasă peste veacuri mărturie.

Solia ta de nard era Cristosul
Cel răstignit, Cel mort, Cel înviat,
Pentru păgâni, pentru iudei - leprosul
Dar pentru tine, cerul întrupat.


Creştinul eu, cu pana mea umilă,
Un vers îţi scriu, muiat în stupi de miere
Şi-n oda asta strâmtă de pe filă
Ţi-nalţ catapeteasmă de tăcere.

Din vistieria mulţumirilor, da, ţie
Îţi datorez un lan de gânduri bune,
Trăirea ta pilduitoare, mie,
Îmi e letopiseţ de-nţelepciune.

Ne-om întâlni la marea sărbătoare
În strălucirea slavei lui Cristos
Tu, invitat în loja de onoare
Eu, pururea iertatul păcătos.


Nicholas Dinu
07.07.07