text Poezii crestine

Apele ce-s mari

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Apele ce-s mari... vreodată,
Nu pot dragostea a-mi stinge,
Ce a fost cândva aprinsă,
Pe o cruce-n stropi de sânge.

Șoaptele nimicitoare,
Nu pot azi a mă opri,
Căci în piept un dor mă arde,
Pe-al meu Domn a-l întâlni,

Gânduri multe de-nconjoară,
Gândul meu... nu vor putea,
Să doboare-a mea ființă
Căci eu sunt pe urma Sa.

Pacea inima îmi umple,
Căci alerg să o găsesc,
Dar pe drumul alergării,
Și iubirea întâlnesc.

Poate marea să înalțe,
Valuri multe... teama ei,
Nu-mi aduce nici-o teamă,
Nu opresc cu cei ce-s răi.

Merg pe ape înainte,
Cum Isus cândva mergea,
Prin credință văd limanul,
Mă așteaptă slava Sa.

Rămân mic căci vreau doar mare,
Să se vadă Dumnezeu,
El mereu mă însoțește,
El mi-e adăpost mereu.

Când răcnește iar adâncul,
Scut îmi e prezența Sa,
Ea închide gura celui,
Care doborât mă vrea.

Alipit stau doar de Domnul,
De pustie trec ușor,
Mă avântă harul care,
Mi-a dat aripi ca să zbor.

Ploile-s mereu oprite,
Peste mine-i mâna Sa,
Nu mă tem... cu mine-i Domnul,
El e desfătarea mea.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>