Apel

Am început mileniul întranşetaţi în Grui
Ascuns ni-e orizontul, iar sufletul bolnav!
Zburăm zig-zaguri reci spre cer garnet ce nu-i
Crezând că totu-i bine, când TOT e-atât de grav.

Vrem cerul moştenire, pământu-l vrem topaz
Vrem piaţă de plăceri şi-aplauze toride,
Dispară în neant oceane de necaz
Şi inconveniente, cu acele aspide.

"Hai să mâncăm, să bem, să re-nviem Pompeii,
Reconstruiţi, prieteni, Sodoma şi Gomora
Şi Turnul Babel, unde, să ne-nfrăţim cu zeii
Disc-jockey, lăutari, artişti, începeţi hora..."

Sub canopii de patimi, ascuns în întuneric,
Te simţi atât de bine, atât de împlinit!
Iar firea ta vermină, ce-o moşteneşti generic,
Îţi spune că trăirea curată e un mit!

Ce tristă şi morbidă e viaţa fără El
Chiar dacă ţi se pare că-i unsă cu dulceaţă!
Opreşte-te şi cere-L, tu, suflete rebel
Căci clipa viitoare stă într-un fir de aţă!

Şi azi mai bate încă sub coasta Lui străpunsă
O inimă de Tată. Evanescentul eu,
Pretinsa-ţi neprihană, risipa ţi-e de-ajunsă!
Îmbracă-te-n lumină, te cheamă Dumnezeu.