Anotimpul învierii

Anotimpul învierii

Mai rup o filă-n calendar,
Şi uit socoata timpului pândar,
Pe zile, luni şi ani, o pierd,
Si mă arunc în primăvară iară,
Cu ochii copilului de-odinioară!

Albi ghiocei ce am în suflet,
Cu rădăcinile înfipte-n cuget,
Ce-n lacrimi blânde i-am udat,
În fiecare primăvară reânvie,
Gingaş, tăcute amintiri învie!

În anotimpul învierii noastre,
Să căutăm prin amintiri măiastre,
Salaşul bucuriei fără margini,
Că-n suflete de-a pururea purtăm,
Comoara întreagă ce o căutăm!

Din câte anotimpuri anul are,
Primăvara e dulce binecuvântare,
Renaşterea naturii din somnul
Trecut şi poate că, Omul,
De bucurie a fost creat, de Domnul!

Să lăsăm cerul să ne mângâie privirea,
Pierduţi să rămânem, tăcută rostirea,
Cu nesaţ albastru-i sorbind,
Prin ochii ce până mai ieri fură orbi
Şi sufletul se goleşte de ce-l făcu rob!

Topită iubirea să curgă-n val blând,
Topit tu însuţi în trupu-i plăpând,
Începe primăvara asta în fire să urci,
Cu mir drumul spre Dumnezeu ţi-este uns,
Din drag pentru tine de Bunul Isus!


06.02.2008