Anonima păcătoasă

Anonima păcătoasă

Simon, un fariseu, pe Iisus l-a rugat
Să vină în casa lui curios l-a invitat
Să șadă cu familia și invitații lui
La masă și o vorbă-n casa fariseului.

Pe masă delicioasele bucate te îmbiau
În timp ce ei la masă povesteau, mâncau
O tânără femeie cu o reputație în sat
În casă cu un vas în mâini, timidă a intrat.

Lângă picioarele Mântuitorului a stat și-a plâns
Pe fața ei frumoasă lacrimi multe au curs
Apoi le-a șters cu părul ei lung și frumos
Privind-o cu dispreț Simon avea stomacul întors.

Picioarele lui IIsus femeia săruta
Cu mir de alabastru, apoi ea le ungea
Nu știm ce nume ea avea, doar că păcate avea
Iisus Mântuitorul însă n-o disprețuia.

“Omul acesta, dacă are fi proroc
Ar ști femeia aceasta și reputația ei pe loc
De atingerea ei nu s-ar lăsa spurcat”
Își zise fariseul în sine-și tulburat.

Iisus a luat apoi cuvântul și a zis
O pildă fariseului ce-n gând el s-a pripit
C-așa e omul, la altul paiul îl vedem
Dar c-avem bârnă în ochii noștri, noi nu realizăm.

Doi oameni unui cămătar bani datorau
Și amândoi erau faliți, noaptea se-ngrijorau
Unul cinci sute, celălalt cincizeci de lei îndatorat
Pe amândoi de datorie cămătarul i-a iertat.

Iisus la fariseul Simon s-a uitat
Și cu blândețea lui caracteristică l-a întrebat
“Spune-mi dar, care din datornici va iubi mai mult?
Iertați au fost doar amândoi, eu te ascult…. .”

“Eu socotesc că aceluia ce mult i s-a iertat”
Iisus îi replică: “ Drept tu ai judecat”
Apoi privirea blândă și-a întors
Spre acea femeie păcătoasă plânsă ce sta jos.

“Eu Simone în casa ta frumoasă am intrat
Dar apă să îmi spăl picioarele tu nu mi-ai dat
De lacrimile ei însă picioarele mi-au fost udate
Și șterse cu părul ei, și-apoi cu mir înmiresmate.

Tu sărutare Simon la intrare nu mi-ai dat
Dar ea picioarele să le sărute nu a încetat
Tu capul cu untdelemn nu mi l-ai uns
Însă mirosul mirului în toată casa a pătruns….

Toate păcatele ei ce-s multe sunt iertate
Fiindcă ea mult pe Mine mă iubește-n puritate
Cui i se iartă mult, acela mult iubește
Puțin de i se iartă omului, nu se smerește….

Iertate îți sunt păcatele, femeie!”
Printre suspinele-i speranță și crâmpeie
Ce bucurie imensă trupul ei a inundat
Din casa fariseului când ea “o alta” a plecat….

Și azi noi etichete punem, judecăm
Și mult mai buni ca alții poate ne credem
Dar Dumnezeu din ceruri, cămătarul ne-a iertat
Pe toți la fel, prin sângele lui Iisus cel crucificat.

16 Octombrie, 2021
Poezie inspirată din Luca: 7:36-50