Ancorare

Frații mei ce-n lumea mare
Răspândiți si presărați,
Ca sămânța pe ogoare
Peste tot împrăştiați.
Glia care vă apasă,
Şi povara ce-o purtați,
În curând o veți străpunge
Si veți fi eliberați.

Veți ieşi din întuneric
Dar priviți mereu în sus,
Curând veți zări lumina
Printre bulgării cei mulți.
Chiar de vă apasă acuma,
Poveri mult mai mari ca voi,
Dumnezeu v-a dat putere,
Să ieşiți biruitori!

Dumnezeu de sus veghează
Chiar si atunci când glia-i grea,
Şi trimite din cer ploaia
Pentru a o înmuia.
Veți ieşi la suprafață
Cu elan, si plini de viață,
Dacă vă hrăniți mereu
Din Cuvânt, din Dumnezeu.

Căci vremea de apăsare
Nu-i lăsată spre pierzare,
Când smerit te duci în jos,
Urci la urmă bucuros.
Doar când firea se zdrobeste
Duhul Domnului rodeste.
Când ajungi sub mălăină
Scopu-i să-ți faci rădăcină!

Căci de nu eşti ancorat
Şi te-înalți aşa de-odat,
Prima rundă de căldură este ca o lovitură
Si te lasă dezarmat.
Si rămâi fără putere,
Şi plecat cu capul jos,
Parcă tot ce te-nconjoară,
Nu mai are nici un rost.

Vântul chiar dacă te-adie,
Ți se pare amenințare
Si te-ntrebi “Cum dintr-o dată,
Ai ajuns în astă stare?”
Ce vom face-n toiul verii,
Sau a vântului bătaie?
Dacă n-avem rădăcină
Să ne țină în picioare.

Si mai mult decât aceasta
Rostul nostru e rodirea,
Starea de maturitate
Să ne împlinim menirea!
Temelia este baza
Pentru turnul cel înalt,
Dacă nu e temelie,
Nu va sta mult înălțat.

Frații mei! Cu timp în urmă
Eram toți într-un hambar.
Stăteam unul lângă altul,
Doamne cât de mare har!
Astăzi, răspândiți cu toții
Fiecare-n locul său,
Să lucrăm la rădăcină
Ascultând de Dumnezeu.

Ținta să ne fie rodul
Si Stăpânul va veghea,
Ca să fim iar împreună
Într-un cor a-l înălța.
Nu vom fi mereu sub glie!
Căci ea se va sfărâma.
Să lucrăm la temelie!
În curând ne vom vedea!

Amin!

26.03. 2020