Amvonul

Auzim azi la amvoane,
Noi cuvântul ce e sfânt,
Dar amestecat de unii,
Cu acel de pe pământ,
Îmbrăcați la patru ace,
Ei ne spun cum noi să fim,
Că nu haina ne aduce,
Mântuirea ce-o dorim,
Ne mai spun că toate-odată,
Pe pământ se vor topi,
Chear și-acel bolid cu care,
Fără el nu vor veni,
Când vor fi chemați să spună,
Care este pocăința,
La amvonu-n care astăzi,
Este-o boală... suferința,
Suferă el de mândrie,
Și că-i mic... pentru acei,
Care ei sub nici o formă,
Nu vor nume... mititei,
Vor mereu să fie-n frunte,
Doar să mustre azi toți vor,
Nu pe ei... căci niciodată,
Nu-și văd pocăința lor,
Când răsare câte unul,
Care-i mai neânsemnat,
Ochii sunt pe el întruna,
Ce-l vor să fie-alungat,
Căci el spune adevărul,
Spune Domnul ce a zis,
Și după o cuvântare,
Este-un frate interzis,
Voi acei ce stați de-oparte,
Să faceți doar un program,
Pocăința voastră astăzi,
Ea nu costă niciun ban,
Duhul sfânt când se coboară,
Nu slujește după ceas,
Harul nu e scris pe foaia,
Ce-o priviți unde-ați rămas,
Lăsați azi să ne vorbească,
Domnul... căci El ne-a chemat,
Să strigăm în rugăciune,
Să-l urmăm neâncetat,
Și lăsați amvonul astăzi,
Să rămână el un sfânt,
Locul unde El coboară,
Să ne-aducă un cuvânt,
Să urcați la el cu frică,
Nu cu o înverșunare,
Căci acolo vine Domnul,
Cu a Lui putere mare,
Să aducă mângâiere,
Pentru cel ce a venit,
Astăzi... după vindecare,
Pentru-a lui suflet zdrobit.