Amintiri cu Domnul

Când ai venit, Isuse, la mine-n bojdeucă
Eram un copilandru cu ochii evantai
Cu duh sfielnic şi cu dor de ducă,
Cu suflet dulce ca un miez de nucă;
Eram ca mielul alb din luna Mai.

Pe masa vieţii mele - chilie în nevoi -
Ai poposit Tu, dulce,'ndestulătoare pâine.
Izvorul plin de har l-ai revărsat puhoi
Mi-ai îndreptat privirea spre ziua de apoi
Şi-ai picurat dulceaţă în zilele de mâine.

Căsuţa mică, oaza cuminte dintre vii,
Bisericuţa dragă din margine de sat -
Altare sfinte, raze, în viaţă-a-mi rostui
Şovăitorii paşi spre cer, şi-n vijelii
Să mă călăuzească, de mic Tu mi le-ai dat!

De mic ţi-am buchisit silabisind Scrisoarea
Şi şoapta Ta pătrunse în inima-mi tumultă.
Ca Samuel ce-n Templu îşi plămădea visarea
Şi eu am cuvântat, înţelegând chemarea:
"Vorbeşte, Domnul meu, căci robul Tău ascultă"!

Tu, răspunzând din rugul măririlor înalte
Mi-ai cuibărit în suflet cuvintele vieţii;
Noi desluşiri porniră în pieptu-mi să tresalte
Gonind, punând pe fugă confuzii disonante
Şi coborând lumina pe ţărmul tinereţii.

Aveai o Evanghelie de dus la o Ninive...
Voiai să verşi şi-n mine miresmele de sus...
Voiai să duc la oameni a cerului misive
Dar eu, la fel ca Moise, am îngânat motive
Şi-asemenea lui Iona, fugit-am spre apus.

Pe marea-nvolburată, alături în vâltoare,
Vâslit-am împreună şi-am biruit furtuni.
Tu nu m-ai aruncat în apa mugitoare
Lumină-ai fost în noapte, răcoare în dogoare...
Povestea vieţii mele e-o carte de minuni!

Ţi-ai deşertat în mine cămările de har.
În suflet mi-ai turnat un strop din universul
Eternei nemuriri, ce volnic, ca un jar,
Aprins-a foc din slăvi, crescând crepuscular,
Iluminându-mi drumul, înaripându-mi mersul!

Trecut-au ani... trecut-am continente...
Cărarea mi se-ndreaptă de-acuma spre apus.
Am plăzmuit cu Tine columbe inocente
Am semănat pe-ogorul lumii mii de sentimente
Am înfruntat şi am învins ispite virulente
Şi încă n-am sfârşit urcuşul meu în sus...

Când stau şi-mi desfăşor fuiorul amintirii
Mă năpădesc în stoluri aducerile-aminte,
Mă pierd copilăreşte în vraja resorbirii
Atâtor melodii din strunele iubirii
Că nu le pot pe toate orândui-n cuvinte.

Descopăr bunăoară în cuferele minţii -
Arhiva păstrătoare a vremilor uitate
Comori de cer, fiori, izvoade-ale credinţii
Îngenuncheri în rugă cu fraţii şi părinţii,
Sfioase juruinţe... atâtea nestemate...

Mă văd în amintire ca un boboc în floare
Ce năzuia spre-un aer ispititor, nevralgic;
Eu nu ştiam atunci ce-i lumea-nşelătoare
Şi nu ştiam că viaţa-i o dramă-n fiecare...
De vremea de demult mă prinde-un dor nostalgic!

Mă prinde totodată un dor de veşnicie,
De-a mă urca cu Tine pe piscurile sacre
De-a sta şi eu de vorbă cu Moise şi Ilie,
Cu sfinţii şi martirii să stau în părtăşie,
Cu ei să-Ţi cânt Iubirea, lipsit de simulacre...

Dar sunt plantat în lume în trecătorul azi,
Aici şi-acum mă vrei să fiu lumină vie.
Drumeţ spre cer, urcând, precum înalţii brazi
Pe înălțimi, doreşti, în rouă să mă scalzi
Şi-n Duh înveşmântat, să-Ţi fiu o mărturie!

Dă-mi deci, te rog, Isuse, povaţă înţeleaptă
Învaţă-mă-a pricepe şi astăzi rostul meu
Mai ţine-mi pasul slab pe calea Ta cea dreaptă
Urechea inimii să mai audă-n şoaptă
Asigurarea dulce că-s fiu de Dumnezeu.

Căci vreau şi eu cu sfinţii să fiu biruitor
Cu ai credinţei servi să merg pe-acelaşi drum
Trăgând cu ei la plug, să ar pe-al Tău ogor
Să port şi eu solia, să cânt cu-al Tău popor
Cu Tine-n lumea rea să fiu un luptător
Căci iată, viziunea, a-nmugurit acum.

5.05.2006
Atlanta