Amară-mi este apa vieții

Amară-mi este apa vieții,
Ce-o beau cu lacrimi și dureri,
Dar nu-mi aplec privirea care,
Privește-ntruna după zări,
Întunecat îmi este cerul,
Care dorește să privesc,
Doar spre pământul plin de jale,
Pe el s-alerg... să obosesc.
Amară-i lacrima ce curge,
Când buzele tăcute-mi sunt,
Când nu găsesc odihna vieții,
Căci ea nu este pe pământ,
Cu nori mi-e drumul ce sfârșește,
Acolo dincolo de nori,
Cu plâns... dureri... e din apusul,
Și-al zilelor albastre zori.
Amar mi-e gustul ce-mi zdrobește,
Ființa mea în timpul greu
Ce-n piept cu-o inimă flămândă,
Aleargă doar spre Dumnezeu,
Mi-e sec izvorul al răbdării,
Să lupt nu pot căci sunt sleit,
Și lupta grea e doar greoaie,
Adeseori m-a obosit.
Amar mi-e sufletul căci iară,
O întristare-a apărut,
Nu-i văd sfârșitul... văd eu astăzi,
Al întristării început,
O Doamne sfânt al nemuririi,
Tu Ziditorule divin,
Întinde-ți mâna cu iubire
Și șterge azi al meu suspin.
Să-mi strig durerea n-am putere,
Să strig spre Tine nu mai pot,
Deschide cerul și coboară,
Să simt al dragostei vreau foc,
Să pot s-ajung la capăt Doamne,
La mal de grele suferinți,
Să fiu și eu în fericirea,
Care le-o dai acelor sfinți
Ascultă-mi ruga ne-ncetată,
Ascultă și tăcerea mea,
E doar de Tine înțeleasă,
Căci Tu tăcut urcai cândva
Cu duioșie... mângâiere,
Alină-mă căci astăzi vreau,
La pieptul Tău... . să simt odihna,
O clipă doar la el să stau.
Amin