text Poezii crestine

Amăgitorul secolului 21

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
AMĂGITORUL SECOLULUI 21

Unii spun c-amăgitorul e pe net sau pe ecran
O, sărmanii ce puțin îl cunosc ei pe dușman
C-ar veni din Hollywood este-o altă teorie
(Cic-ar fi artist faimos sau expert în șmecherie)
În articole ce-ar vrea să-și expună ”expertiza”
Și poeți și prozatori vor s-arate care-i criza
Se mai cred specialiști în profunde analize
Dar timp nu va trece mult și-or avea niște surprize
Și vor ști precis de unde vine, azi, amăgitorul
Cu programul lui sucit ca să-nșele tot poporul
Cu stupoare vor afla că-i aproape, printre noi
Cu o hrană care poate distruge frumoase oi
El se duce-n sanctuare cu costum bine călcat
Iar pe frunte poartă semnul ”Mirele e și-Mpărat”
Și-ntr-o geantă diplomat poartă el Sfânta Scriptură
Și o scoate să arate c-a scăpat de sub cenzură
Zâmbetul ce îl emite e forțat, pretențios
Vrea să spună că-L slujește, fără teamă, pe Hristos
El solicită cuvântul fiind tare în morală
Și cu lacrimile-n ochi spune c-a scăpat de boală
”Am văzut minuni mai multe decât mulți evangheliști
Și-am trecut prin multe locuri, dup-aceea la baptiști
Nu c-aș vrea să-mi laud fapta, dar sunt uns cu Duhul Sfânt
Parcă sunt purtat în slavă când mă rog și-atunci când cânt
Simt c-a voastră pocăință nu e la înalt nivel
Și că n-ați citit destul cele scrise de IOEL
Credeți că-ți ajunge-n slavă cu așa credință slabă?
Eu vă spun, nu v-amăgiți! Pocăiți-vă degrabă!”
Cu așa rostiri pompoase începea el cuvântarea
Și apoi continua să-și prezinte-ndemânarea
În oratorie lungă și-n pasaje complicate
Vrând s-arate care-i drumul către Sfânta Trinitate.
Dar în timp ce răsfoia paginile Cărții Sfinte
Se desfășura scanarea și prin suflet și prin minte
Analiza cea cerească era-n plină acțiune
Și când și-a sfârșit discursul, când rostea o rugăciune
Pe ecranele din Cer rezultatele-au fost puse
Se vedea fățărnicia ce în viață și-o impuse
Toată prefăcătoria printre oameni practicată
Se vedea chiar foarte bine, pe panouri afișată
Cum a înșelat mulțimea ce-l credea o pildă-n toate
Cum, vicleanul, pe ascuns ponegrea o demnitate,
Cum în farse dădea tonul ca să-și apere averea
Și cum n-a-mplinit porunca de-a păstra, un timp, tăcerea
Toate au fost cântărite pe cântarul cel mai drept
La iveală a fost dat planul falsului concept
Razele din aparat penetrând fără cruțare
Au descoperit îndată starea lui amăgitoare
Când a practicat parada ca s-arate că-i curat,
Când ascuns-a adevărul cum că n-a fost vindecat,
Când a dat interpretare diferită de doctrină
Spre-a-și menține interesul introdus într-o vitrină
Toate...toate le-a văzut și-a rămas fără cuvinte
Când a auzit verdictul dat de vrednicul Părinte:
”Ai crezut că-nșeli pe mulți, dar te-ai înșelat pe tine
Aici nu poți fi primit cu intenții nedivine
Ai rostit de mii de ori rugăciuni și osanale
Ai vrut să prezinți la mulți obiceiuri pastorale
Dar ai fost găsit ușor după standarde divine
Înc-o șansă ți se dă: să-Mi slujești cum se cuvine!”

George Cornici/6 Aprilie, 2013

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>