Am vrut să te cunosc pe Tine

Am vrut sa te cunosc pe Tine, o Doamne-adânc te-am cunoscut,
Căci Tu m-ai dus pe câmp de luptă, să înțeleg ce-nseamnă scut.

Am vrut ca să-ți cunosc iubirea, am cunoscut-o când salvai,
Ființa mea din prag de moarte, ca să-nțeleg cât o iubeai.

Am vrut sa-ți văd și bunătatea, când lumea parcă mă-nghițea,
Am cunoscut-o când durerea, ca să te strig ea mă făcea.

Să simt a cerului iubire, ce mângâie suspinul meu,
Căci Tu ești Doamne bunătatea, ce-am vrut ca s-o cunosc și eu.

Am vrut să-ntinzi spre mine mâna, în groap-adâncă Tu m-ai dus,
Căci mâna Ta este văzută, de cel care priveste-n sus.

Din ea m-ai scos... m-ai pus pe stâncă, și m-ai zidit sub cerul Tău,
Ca o cetate neclintită, căci temelia-i Dumnezeu.

Am vrut să văd și răsăritul, ce este el strălucitor,
Ca să-l zăresc m-ai dus în noapte, spre zori de zi în ea să zbor.

Sub stelele strălucitoare, Tu ai purtat ființa mea,
N-am fost lăsat în miez de noapte, n-am coborât vre-o dată-n ea.

Am vrut sa cresc ca și o floare, adânc Tu Doamne m-ai sădit,
Și m-ai udat cu ploaia sfântă, să am mirosul dăruit.

Să am mireasmă-mbietoare, să cuceresc cum cucereai,
Ființa mea cu-a Ta iubire, ce peste mine-o revărsai.

Am vrut ca să-ți cunosc și harul, zdrobit am fost ca să îl știu,
Să simt al lui fior adesea, Tu m-ai trecut prin greu pustiu.

M-ai dus să văd întunecimea, m-ai dus sa văd și Raiul Tău,
Căci ai știut a mea dorință, de-a fi cu Tine Dumnezeu.
Amin