Am vrut mai mult

Copil fiind în lumea mare,
Voiam să fiu eu cel mai tare,
Să-ntrec la fugă-orice vecin;
Dar pasul mic, de pinguin,
N-avea în el nimic felin
Și-atunci, de unde alergare? !
— Copile, stai să crești puțin!
Striga la mine mama-mare.

Eram adolescent sfios
Pe când visam să mă ridic
Înalt ca bradul și voinic,
Dorit de toți ca bun amic;
Dar am rămas ceva mai jos,
Închis în mine și peltic,
Nici prea înalt, nici prea frumos.

N-am plâns prea mult și-am început
Din lucrul meu să-mi fac o casă;
M-am străduit c-am vrut să iasă
O treabă tare serioasă.
Și-ncet-încet a apărut:
Era destul de arătoasă,
Dar nu așa cum aș fi vrut.

Azi sunt bătrân și liniștit
Dar zac cumva de-aceeași boală:
De-aș sta cu nepoțeii-n poală,
La bani să uit de socoteală,
Să am un cuget mulțumit
Și sănătatea-n rânduială,
Tot aș privi spre infinit…

Și de mi-ar spune cineva:
— Ei, vrei mai mult? Aș spune: — Da!
Ați auzit de casa mea
De dincolo de nori și ceață?
Acolo mă așteaptă-Acel
Care-i suflarea mea de viață;
Și vreau, mai mult ca niciodată,
Vreau azi și veșnicia toată
Să-L am în față
Doar pe El.