text Poezii crestine

Am vrut...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Avasilcai david
Am vrut. . .


Am vrut voios în lupte sângerânde
Să-nalț paharul izbăvirilor spre cer
Cu mâinile-mi sărace şi plăpânde
Dar am sfârşit plângând într-un ungher.

Am vrut în beznă să-mi înalţ altarul
S-aduc pe el în lupte, jertfe mari
Setos fiind de dragostea şi harul
Ce mi-au adus la viaţă ochii mei neclari.

Am vrut să văd câtă iubire am în mine
Şi-am pus-o în balanţa lui Hristos
Dar vai, mi se umpluse faţa de ruşine
Căci talerul iubirii nu rămase jos. . .

Am vrut să ştiu mai mult dumnezeirea
Şi mi s-a dat atât cât am căutat
Când s-a atins de mine nemurirea
Era de mine ani lumină depărtat.

Am vrut să fiu aproape de sfinţire
La uşa ei, aproape am ajuns
Când s-o deschid, cuprins de amuțire,
Din întuneric, suliţi m-au străpuns.

Mi-au spus că, calea într-acolo-aşa e
Cu căzături şi ridicări la nesfârşit
Că important e cum ai început pe cale
Dar important e cum ai isprăvit. . .


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În brațele Harului
Nu vrea să-nțeleagă omul,Când prin valuri a trecut,Că îl ocrotește Domnul,Și din greu mereu l-a smuls.De-atâtea ori în strâmtorarePâinea-n casă i-a sporit,Dar când n-are o gustare,Zice: „El m-a părăsi... Citeste mai mult >>
Alternativă!!...
Alternativă! ! ...Decât, viața, ce-o să fieSă n-ai nici, o bucurie,S-o petreci, în chin și foc,Mai bine suferi, pe locNefiind, cale de mijloc...Pe pământ, cât ți-e de greu,Omule, păcatul tău,Arată-l,... Citeste mai mult >>
Să poți fi cu Dumnezeu!(var.)
Ca să poți fi cu Dumnezeu! (var.)Ca să poți fi cu Dumnezeu,E, în El să nădăjduiești,Să-l rogi ați spune”-Fiul meu”,Din tainice-nălțimi cerești! ! ...Sigur să fii, nu te-ndoi,Căci dreapta DomnuluiȚi-e... Citeste mai mult >>
Am găsit iubirea!!...
Am găsit iubirea! ! ...Am căutat cândva, iubireaȘi toată lume-am scotocit-o,Și nu mică, mi-a fost uimirea,Că-n toată lumea n-am găsit-o!Am călătorit în țară,În fel de fel, de circumstanțe,Cu sarcini,... Citeste mai mult >>
ADEVĂRAȚII MARTORI...
Adevărații martori...Doamne poate mâine iei,La Tine, pe aleșii TăiPe creștinii-adevărați,De Tatăl, la cer chemați,Ei Îți sunt, Isuse frațiȘi-au dus crucea fiecare,Care poate să-i doboare,Pe-a Ta foar... Citeste mai mult >>
Mai bine mă făceai,Doamne...
E atât de greu să trăiești pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Apă sau vânt!S-adăp ciutele, căprioareleSetea năvalnicăCu susurul blând!E atât de greu să lupți pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Slovă d... Citeste mai mult >>
Caut pacea Ta!
Caut pacea Ta!Caut pacea TaPrea Sfinte Părinte,Cu mintea și cu inimaȘi gânduri multe,Și tocmai atunciMă ispitește cel rău,Supune la frământări adânciMintea, gândul și sufletul meu,Îndepărtează-l Tată... Citeste mai mult >>
În freamătul acestei lumi
În freamătul acestei lumi,Un ecou din depărtare,Ce vine din depărtări și lumi,Azi se simte tot mai tare.În pașii fiecărui om,În umbra fiecărei clădiri,Chiar și în spatele celui mai mare pom,Căci nimic... Citeste mai mult >>
Străini prin lumea aceasta
Străini suntem pe-acest pământ,Trecători prin zi și vânt,Iar tot ce astăzi adunămÎn urmă, toate le lăsăm.Se schimbă lumea zi de zi,Dar Domnul nu Se va schimba.Cuvântul Lui rămâne viu,Azi, mâine și în... Citeste mai mult >>
Într-o lume pustie și rece
Într-o lume pustie și rece,Parcă tot mai mult ne îndepărtămDe Cel ce este veșnic,Singurul Dumnezeu Creator.În frenezia lumii acesteia,Am uitat cine suntem,De unde venim și unde mergem,Căci nimic nu es... Citeste mai mult >>