text Poezii crestine

Am un dor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rad Maria
Am un dor

Nu e comod sa te implici,
In randul celor de aici.
Cand ei nu vad ca ai ceva
Si vrei sa spui cu vorba ta.

Nici sa fi mai rasarit,
In fata celor ce-au trait,
Sub umbra locului in care
Demult au fost in cercul mare.

Nu te accepta si deoparte,
Eu vad ce sunt acei ce toate
Le trec in randul doi facand,
Un loc celui din primul rand.

Daca vrei sa zici ceva
Vei fi luat si peste prag,
Iti dau mana politicos,
Zicand sa stai acolo jos.

Ca legi sunt doar pentru fatada,
Si cine vine o sa cada
Oricand vazand ce se vorbeste
Si cat de mult se implineste.

Tare as vrea sa vad finalul
Cand vine Domnul sfant la malul
Unde suntem noi adunati,
Si cat de multi vor fi luati.

Ca am stiut ce sa-mplinim,
Dar ne oprim sa judecam,
Si nu avem de ce ne teme,
Cand judecata va incepe?

Deci nu te poticni de cei,
Ce au facut cu zorzonei,
O slujba si au fost stilati,
Dar de Domnul, lepadati.

Ca in smerenie se intra,
Acolo sus pe usa stramta,
In care Isus va lasa,
Pe cei ce-au ascultat candva.

Caci dreptarul din Scriptura,
Este valabil inca jos,
Si ne da invatatura,
Cum sa venim noi la Cristos.

Am de aceeia si eu dorul
Cand se va-nalta poporul,
Sa fiu cu acei mantuiti,
Si sus in cer de El primiti.

Acolo voi afla raspuns,
La intrebari care-au ajuns,
Sa tina mintea-n framantare,
De ce vrea Domnul pe carare.

Si atat eu am sa-I spun,
Ca a fost milos si bun.
Ne-a dat putere sa-nvatam
Si-ntelepciune sa avem,

Sa ne silim sa fim curati,
Si la cuget nepatati.
Si daca se duc toti cum vreau,
Eu vreau ca sus in cer sa stau

Si-mi trebuie sa fiu in viata,
Cum e Isus, sa-L vad in fata
In clipa cand din vesnicie,
Domnul meu va fi cu mie,

Pregatit sa ma-ntalneasca,
Sus in tara Lui cereasca.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>