Am scris cu lacrimi pe-o hârtie

Am scris cu lacrimi pe-o hârtie,
Zdrobit de-al vieții mele greu,
Ce-am scris... nu omul înțelege,
Ci numai bunul Dumnezeu,
El știe graiul suferinței,
Cunoaște strigătu-n dureri,
Dă la o parte nori, popoare,
S-alerg spre-al veșniciei zări.

Am scris cu stropii de sudoare,
Prin văile ce m-a trecut,
În jurul meu când mă-nvelise,
Al dragostei... credinței scut,
Mi-a șters suspinul ce mi-aduse,
Paharu-amar ca să îl beau,
Sub greul lui mă-ncovoiase,
Trântit, neputincios să stau.

Am scris cu grai tăcut în noapte,
Când stelele mă însoțeau,
Când luna mă-ncălzea duioasă,
Când șoapte din adânc răcneau,
Când răsăritu-n depărtare,
Speranță vie mi-aducea,
Când umbra îmi stătea în față,
Eu tot scriam... nu mă oprea.

Am scris cu gându-n toi de luptă,
Când rănile îmi sângerau,
Săgețile ce-s arzătoare,
Când înspre mine le-aruncau,
În scrisul meu de pe hârtie,
Era doar bunătatea Sa,
Și mila plină de-ndurare,
În scrisul meu ea rămânea.

Am scris cu-a mea privire care,
Privea spre cer în vreme grea,
Am scris cu inima-mi flamândă,
Ca s-o hrănească slava Sa,
Căci haru-mi este adăpostul,
Sub care șcriu... și iarăși scriu,
Doar harul Său mă poate trece,
De tot ce-n față mi-e pustiu.

Voi scrie-n zilele cu soare,
Voi scrie-n zilele cu ploi,
Și-n zilele de bucurie,
Dar și în cele de nevoi,
Cu mine-n toate este Domnul,
Mă însoțește Duhul sfânt,
Lucrarea-i pentru Împăratul,
Sunt cerului rob pe pământ.
Amin