text Poezii crestine

Am să Te-aștept

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
Am să Te-aștept

Cu orice pas, cu orice zi în care
Mă bucur de iubirea ce mi-o dai
Mă simt tot mai aproape de plecare
Mai înspre Tine, mai înspre-al Tău rai.
În jurul meu ades nu este bine
Și multe lucruri ce se-nfăptuiesc
Sunt rele și se fac fără rușine
De către cei ce Te nesocotesc.
Făcute sunt de cei ce n-au crezare
Pentru Cuvântul Tău cel minunat
Prin care chemi pe-oricine cu-ndurare
Căci vrei să mântuiești cu-adevărat.
Ce minunată este-a Ta chemare
La mântuire, la un trai curat
Căci vrei de rele să dai dezlegare
Oricui ce vine spre a fi salvat.
* * *
Mi-ai dat iertare și-a Ta mântuire
Să pot trăi doar înspre slava Ta
Și pe cărare îmi dai izbăvire
De orice rău, să pot înainta.
Îmi dai Cuvântul Tău spre-nvățătură
Ca hrană pe cărarea înspre cer
Iar pacea Ta e fără de măsură
În încercări, când mă ajuți să sper.
Orice ar fi, mă voi lipi de Tine
Mai cu ardoare, mai cu-un tainic dor
Să fiu mai mic, să mă despart de mine
Spre-a-ți fi pe totdeauna slujitor.
Nu vreau nimic ce lumea îmi aduce
Te vreau pe Tine în oricare zi
Pe urma Ta, purtându-mi a mea cruce,
Doresc să merg voios, orice ar fi,
Căci numai Tu îmi ești a mea comoară
Ce am aflat-o când Te-am cunoscut
Și-n orice zi îmi aduci primăvară
Și orice dor de care n-am știut.
Aș vrea să Te iubesc numai pe Tine
Și calea Ta mereu să o urmez
Chiar dacă piedici vin ades spre mine
Ce-s puse a mă-opri să 'naintez.
Nu vreau să mă opresc din alergare
Căci vreau curând ca să Te întâlnesc
Mă pregătesc de marea sărbătoare
Și mai cu drag pe drumul sfânt pornesc.
Mai e puțin din scurta alergare
Pe drumul despărțirilor de rău
Am să Te-aștept trăind în ascultare
De Tine Doamne și Cuvântul Tău.
Am să Te-aștept fiind doar o lumină
În calea celor ce nu Te-au aflat
Cu-un trai curat îi voi chema să vină
Să aibă mântuire de păcat
Și le voi spune despre-a Ta iubire
Prin care pe cărare-i vei purta
Și că dorești să-i duci în fericire
Dacă în toate fac doar voia Ta.
Așa aș vrea să fiu întotdeauna
În orice zi, mereu mai bucuros
Că îmi vei da din mâna Ta cununa
Și vom fi-n veci în cerul Tău frumos.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>