Am răsărit în noaptea de țărână

Am răsărit în noaptea de țărână,
Steluțe îmbobocite, luminând
Atât cât, Doamne, Tu ne ești Lumină,
Ca dalbul pur de ghiocel plăpând.

Ai hotărât povara ce-o vom duce,
Stăpâne, Tu știi cât putem purta,
Cuib printre stele ni-i străină cruce,
Grea pentru huma sculptată-n palma Ta.

Veni-va vremea când vom cunoaște tot,
În Trupul veșnic al Lui Isus Cristos,
Hotărât-ai Doamne, mare Savaot,
Când să ne îmbraci în nimbul luminos.

Mai numărăm petală cu petală,
Bujorii scuturați în vitregie,
Urcând răbdarea la treapta finală,
Stindard la început de veșnicie.

Reverberează în chilii astrale,
Din valul vremii, tunete abstracte,
Le definim pe lacrima din vale,
Atât cât poate huma să le poarte.

Colți de-aisberg pândind pe la călcâie,
Mai mult ne grăbesc pasul spre Acasă,
Spre dulcile fântâni cu Apă Vie,
Spre pajiștile verzi, ca de mătasă.

Sinapse leagă ecouri de jale,
Gemete lungi, de valuri muribunde,
Ne mână la țărm, cântăm Osanale
Pe marea de stele-n fluxul de unde.

Ne-ntoarcem iar, despiralând cărarea,
Ne cheamă dorul, fără serpentine,
Vine Isus, sfârși-vom alergarea,
Se împlinește vremea. Domnul vine!

Amin!