Am răsărit

Am răsărit din foc, din pulberea de jos,
Din haosul himeric înfăsurat in ceață.
Si-am străbătut distanțe, de mii de ani lumină,
Ca să ajung să văd, slăvita dimineață.

Un plod în întuneric, in vasta galaxie,
Ascuns printre sisteme create de Stăpân.
Am alergat grăbit s-ajung la suprafață,
Plutind peste milenii ca norii peste fum.

Trecut-am peste alfa, mergând înspre omega,
Un călător pribeag, orfan fără de Țară.
Am colindat pustiul cu zeci de mii de forme,
Sperând la Ziua când, ajunge-voi afară !

Afară-i libertatea, sfârsitul de tunel,
Iar eu, la fel ca puiul ce sade în găoacă.
Ce-asteaptă răbdător, lovind mereu cu ciocul,
În coaja lui de ou, ce-i gata să se spargă.

Privesc spre nemurirea, ce-asteaptă ca un far,
Vapoarele să vină din larg indepărtat,
In care sunt străini, ce s-au pornit ca mine,
Cu-acelasi dor atunci, cănd ei s-au îmbarcat.

Pornind pe-acelasi drum, ne-am rătăcit adesea,
În vastul univers, al cercului destin.
Iar singuri uneori, ne-a părăsit nădejdea,
Că vom ajunge clipa, deplin să biruim.

Omega e departe, iar drumul e prea lung
Sinistre soapte cresc in mintea de fugari.
Si demonii urgiei născuți printre vulcane,
Pe tronuri de granit, stau vesnic ca dusmani.

Dar Dumnezeu vesnic, El, însusi existența,
Trimite-n calea noastră luceferi sclipitori.
Ce-n strălucirea Sfântă ne luminează bolta,
Iar pasii obosiți devin mult mai usori.

Când vom ajunge-acolo ?… Nimeni nu stie clipa !!
Dar suntem o familie: Biserica mareață,
Ținându-ne de mâna chiar daca ne mai pierdem
Ne vom gasi cu toții, in marea dimineață !

De M.Horlaci.