Am plâns în scrisul pe-o hârtie

Am plâns în scrisul pe-o hârtie,
Căci sunt un simplu călător,
M-așteaptă cerul după noapte,
Al vieții sunt moștenitor.

Am scurs un rând din călimară,
Și încă unul apărea,
Curgeau doar slovele de slavă,
Cântând spre înălțarea Sa.

Am șters cu scris amarul vieții,
Cuvintele m-au mângâiat,
În urma lor pe-a mele rane,
Doar alinare au lăsat.

Mi-a dăruit o poezie,
În ea să fiu eu desfătat,
O armă-n câmpul cel de luptă,
Ce nu mă lasă că să cad.

Am râs scriind ce mă-ndemnase,
O dezmierdare la apus,
Era un glas duios pe-o foaie,
Ce mă-ntărea... era Isus.

Cuvinte dulci... mângâietoare,
Pe buze un șuvoi era,
Căci harul Său mă insoțise,
Să pot să vărs durerea mea.

Să pot varsă și suferința,
Pe foi în ritm de poezii,
S-alin acele inimi care,
Se zbat să treacă de pustii.

Nu pot opri ce se revarsă,
E darul Mielului divin,
El este-această poezie,
Care alin-al meu suspin.

El este firul ce mă leagă,
De tot ce e Dumnezeiesc,
Nemeritat îmi este darul,
Prin el pe Domnul îl slăvesc.

Prin el la sfat eu stau cu cerul,
Aduc de sus doar alinări,
Căci poezia are aripi,
Și-al ei Stăpân e după zări.
Amin