Am învăţat să depindem de Tine...

AM ÎNVĂŢAT SĂ DEPINDEM DE TINE...

Am învăţat să depindem de Tine
În orice situaţie, în orice loc
Eşti Veghetorul ce-alină suspine
Şi ne scapă din labirint şi din foc.

Depindem de Tine; recunoaştem deschis
Prezenţa Ta ne-nsoţeşte pe cale
O, Tată preasfânt, nicicând n-ai omis
Să plângi cu noi în zile de jale...

Dulcea-Ţi prezenţă produce în noi
Sentimente cereşti, elan, dedicare
Despărţiţi de Tine n-am fi eroi
Ne-am prăbuşi, rapid, în golul cel mare.

Cum firul de iarbă are-n pământ
O rădăcină vie de care depinde
Aşa Te avem cu viu-Ţi Cuvânt
De care niciodată nu ne-om desprinde...

Cum ramul din pom de tulpină-i legat
Aşa suntem şi noi legaţi de Mesia
C-aşa putem avansa ne-ncetat
Spre tărâmul unde-om trăi veşnicia.

Uneori ne-a învins îndemnul firesc
De-a rezolva problemele fără Tine
Le-am rezolvat...aşa...în chip omenesc
Nu potrivit Legilor Tale divine,

Iar rezultatul? Desigur, durere
În loc de succes a fost faliment
Şi-abia apoi venit-am a-Ţi cere
Să fii, o, Părinte, în toate prezent,

Să fii cu noi când furtuna-i aproape
Dar şi când furia ei s-a calmat
Pe marea vieţii păşi-vom pe ape
Când vom simţi braţul Tău încercat.

Am învăţat să ne-ncredem în Tine
Când vântul e aprig, dar şi când e calm
Şi când sunt nori, şi-n zile senine
Luăm dulceaţa cuprinsă-ntr-un psalm.

Titanii credinţei, profeţi, slujitori
Toţi s-au bazat pe puterea cerească
Nici opoziţii, nici crunte terori
N-au putut crezul lor să-l răcească.

Depindem de haru-Ţi bogat revărsat
Cum floarea în glastră depinde de apă
În mâinile Tale, duios, ne-ai luat
Când am căzut în teribila groapă.

Şi-n câte necazuri, şi-n câte-ncercări
Ne-ai dat energii să stăm în picioare!
Le-am înfruntat cu rugi, cu cântări
C-acestea vin din divine izvoare.

Am învăţat să trăim prin credinţă,
Să depindem, în toate, de dragostea Ta
La Tine-i Cuvântul, suprema ştiinţă
La cârma vieţii, mereu, Te-om avea.

30 Aprilie, 2009