text Poezii crestine

Am învăţat iubirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Am învăţat iubirea şi rostul vieţii mele
Când L-am văzut pe Isus în chinurile grele,
Şi-n locul meu pe Mielul lui Dumnezeu junghiat,
Purtând osânda morţii, El, Cel nevinovat.

Am învăţat secretul răbdării îndelunge
Când am văzut cununa de spini cum Îl străpunge,
Şi cuiele-n picioare şi-n palme despicând
Măiastra ţesătură a Trupului preasfânt.

Am învăţat ce scumpă e-a mea răscumpărare
Când am văzut în sânge pe Domnul meu cum moare;
Şi-ntinsul fără capăt al cerului a stat
Uimit să vadă preţul prin care-am fost salvat.

Am învăţat ce tare-i tăcerea cea adâncă,
Ce grai e-ascuns într-însa, ca aurul în stâncă,
Atunci când gloata oarbă din răsputeri striga,
Iar El, ca oaia mută, - Cuvântul sfânt - tăcea.

Am învăţat ce-nseamnă tăriile divine,
Puterile slăvite din veacul care vine,
Când din mormântul rece, din lanţul îngheţat,
Zdrobind puterea morţii, Hristos a înviat.

Şi-am învăţat mulțimea minunilor din viaţă
Misterul fără vorbe ce-n şcoală nu se-nvaţă,
Când dintr-un mort ca mine, şi-un fiu rătăcitor,
El m-a născut în viaţa de veci moştenitor.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>