Am fost Doamne-un pumn de piatră

Am fost Doamne-un pumn de piatră,
Aruncat de cineva,
Într-o apă tulburată,
Să cunosc eu noaptea grea.

Am fost bulgăr de zăpadă,
Aruncat în foc cândva,
Să-mi topească mie dorul,
După slava ce-i a Ta.

Am fost un nisip pe malul,
Ce spălat a fost de val,
De atunci încerc întruna,
Să ajung din nou la mal.

Dar nu pot căci ea mă-nghite,
Mare cu a ei adânc,
Valuri multe ea trimite,
Nu privește că sunt frânt.

Dar când eu eram o floare,
Cineva m-a ofilit,
Și-a rămas doar rădăcina,
În pământul negrăit.

Și tulpina ea căzuse,
La pământ când secerată,
De-o putere nemiloasă,
Ea de jos a fost tăiată.

Am fost lut, dar Tu cu tină,
Învârteai vasul mereu,
Ca-n adâncul cel de mare,
Să văd cine azi sunt eu.

Mă-nvârteai încă odată,
Prin cuptorul ce-mi topea,
Dorul după Tine Tată,
Ca să-mi văd puterea mea.

Mă duceai când sus spre ceruri,
Mă-ntorceai iar pe pământ,
Să privesc, că fără Tine,
Sunt nisipul din adânc.

Mă-ntorcea-i încă odată,
Înspre floare să privesc
Ca să văd eu pentru cine,
Doamne sfinte înfloresc.

Dar Tu ai lăsat Isuse,
Rădăcina în pământ,
Și mi-ai spus s-o ud cu lacrimi,
Ca să crească înflorind.

Dar să crească pentru Tine,
Să nu fiu nisip purtat,
De-ale mării ce sunt valuri,
Nici un bulgăr aruncat.

Să nu fiu un pumn de piatră,
Eu să cresc... să înfloresc,
Ca să nu cunosc nici noaptea,
Ce-a făcut ca să orbesc.

Ooo... Tu Cel ce-mi dai azi lacrimi,
Rădăcina eu să-mi plâng,
Eu te rog dă-mi ajutorul,
Ea să crească mai adânc.

Tu Cel ce mi-ai dat lumină,
Ție vreau să îți vorbesc,
Azi pentru a doua șansă,
Vreau să-ți spun... îți mulțumesc