Am căutat mereu iubirea

Am căutat mereu în viață, iubirea... dar nu am găsit,
Doar cea vremelnica... de-o clipă, la orice pas am întâlnit,
A fost iubirea care mie, în inimă nu mi-a lăsat,
Vre-o lacrimă de fericire, sau vre-un fior, plăcut... curat.

Din vremea cea de dimineață, eu alegând o căutam,
Dar iute apărea apusul, și dragostea nu o găseam,
Pe drum doar fețe zâmbitoare, ce călduros ele-au zâmbit,
Fără vre-o urmă de iubire, atât de multe-am întâlnit.

Am întâlnit priviri ce urma, ce o lăsam o urmăreau,
Am întâlnit și guri ce-ntruna, că mă iubesc ele-mi spuneau,
Dar niciodată-a lor iubire, în inimă nu mi-au lăsat,
Un gust ce lasă o iubire, ce-n viață eu l-am căutat.

Tot cautând dintr-o dorință, care-o aveam de a iubi,
După o lungă... lungă vreme, când nu-ncetam în a-mi dori,
De-odată tresări bătaia, de inimă... căci a simțit,
Cum o atingere mai blândă, de ea încet s-a alipit.

Era atât de călduroasă, și diferită ea era,
Era atingerea ce mie, fiorul blând îmi aducea,
Era atingerea ce-o pară, de foc în inim-a aprins,
Ce arde-n mine chiar și astăzi, de nimeni nu va fi el stins.

Era atingerea de-odată, dorința ce mi-a împlinit,
Să nu plec să nu simt iubirea, să știu cum e să fii iubit,
Mi-a-ncețoșat cu lacrimi ochii, un zâmbet mie mi-a adus,
Căci ea era acea iubire... ce-o căutam... era Isus.

Am întâlnit-o căci în viață, am cautat-o eu mereu,
Doar mi-am dorit-o-atât de tare... eu nu știam că Dumnezeu,
E dragostea ce nu se stinge, e cea care nicicând nu trece,
O am... de-acu eu nu o las, ea de la mine să mai plece.

Mi-aduce zorii dimineții, lumină ochilor în ea,
Ca-n ziua ce îmi stă în față, să nu mă rătăcesc ea vrea,
Mi-aduce dragostea și timpul, de-un somn mai dulce... liniștit,
Să guști și tu poți azi iubirea, de simți că tu nu ești iubit.

De cauți azi cum eu în viață, am cautat-o zi de zi,
Iubirea ce-i de sus venită, tu negreșit o vei găsi,
De n-o cunoști, eu ție astăzi, aș vrea să-ți spun cum este ea,
Iubirea ce-i fără de margini, ce poate fi ea și a ta.

E plină doar de bunătate, din clipa-n care te trezești,
Până-n amurg, când plin de pace, și fără griji tu ațipești,
Mereu pe ceruri strălucește, în zi... și-n nopțile ce vin,
Ea este alinarea care, mereu alung-al tău suspin.

E cea care-ți păzește pasul, să nu se clatine pe drum,
Iubirea este-acea prezență, ce-i lângă tine chiar acum,
Ți-e scut săgeți când aruncate, spre tine sunt astăzi mereu,
Tu nu le simți, căci te păzește, iubirea ce-i din Dumnezeu.

Deschide inima îndată, deschide ochii azi pe drum,
Și vei vedea cum de iubire, înconjurat ești chiar și-acum,
Primește-n viață tu iubirea, venită ce-i din veșnicii,
Căci tu de ea dorit întruna, ai fost... ești azi... așa rămâi.