Am auzit un susur blând

Am auzit... un susur blând,
Ce-a coborât azi pe pământ,
Ca să-mi aducă un alin,
Căci auzi al meu suspin,
Când valu-nalt... părea el lin.

Am auzit un glas duios,
Ce era dulce și milos,
El inima mi-a mângâiat,
Când se zbătea neâncetat,
Pământul când s-a scuturat.

Am auzit... doi ochi plângând,
Și ceru-ndată lăcrimând,
Când eu plângeam, când suspinam,
Atunci când eu îngenuncheam,
La poala crucii și strigam.

A Sale lacrimi mi-au adus,
Puterea ce curgea de sus,
M-au ridicat de la pământ,
În gura mea mi-au pus un cânt,
Să-L laud pe Acel ce-i sfânt.

O șoaptă azi am auzit,
E cea care m-a întărit,
Ea gândul meu l-a alungat,
Ce nu era un gând curat,
Și altul șoapta ea mi-a dat.

Am auzit... cum cineva,
Pe nume-ntruna mă striga,
Spunea mereu să-mi fie-n sus,
Doar Lui să-i spun ce am de spus,
Acelui Miel ce-i sfânt... Isus.

Am auzit... dar n-am văzut,
Cum cineva a apărut,
Simțeam cum e prezent mereu,
Prezența Lui... făcea ca eu,
Să duc ușor, în viaț-un greu.

Mereu cu mine El a fost,
Și vieții mele azi un rost,
I-a dăruit, căci m-a iubit,
Și astăzi este nelipsit,
Din răsărit pân-l-asfințit.