Am auzit un glas odată

Am auzit un glas odată,
Care pe nume m-a strigat,
El a oprit vântul... furtuna,
Și norii grei i-a-mprăștiat.

Am auzit de sus un strigăt,
Din văi adânci puterea sa,
M-a scos atunci când era noapte,
Când lupta era una grea.

Am auzit acea bătaie,
Din somn adânc ce m-a trezit,
De-atunci îmi este alergarea,
Pe brațul ce m-a mântuit.

Am auzit un susur care,
Mi-a mângâiat durerea grea,
Mi-a ridicat acea povară,
Ce-ngreuna cărarea mea.

Am auzit eu o strigare,
Atunci când toți m-au părăsit,
Ce-a alungat singurătatea,
Ca să mă simt și eu iubit.

Am auzit un glas din ceruri,
Și azi l-aud căci eu mereu,
Doresc să-mi fie călăuză,
Doar unul singur... Dumnezeu.

Am auzit cât e de mare,
O măreție pe pământ,
Azi am văzut căci viața-mi este,
Pe brațul Celui mare... sfânt.

Am auzit cum strigă Domnul,
El și pe mine m-a strigat,
De-atunci eu știu... că sunt în ceruri,
De Domnul meu eu așteptat.

Am auzit a Lui chemare,
Care pe stâncă m-a zidit,
De-atunci am parte de-ndurare,
De-atunci sunt cel mai fericit.

Am auzit cum cerul strigă,
Sub el s-aștept venirea Sa,
De-atunci aștept și știu că viața,
Din veșnicie mi-o va da.
Amin