Am auzit un glas duios

Am auzit un glas duios
autor. Diana G. U

Am auzit un glas duios,
Cum mă striga pe nume,
Ce de mânia celui rău,
El m-a salvat... și lume.

Am auzit cum mă striga,
Ca să-mi ridic privirea,
Și inima să îmi deschid,
Să intre nemurirea.

Am auzit un susur blând,
O dulce mângâiere,
Ce-a-nlocuit un gust amar,
Cu gustul cel de miere.

Cu glasul Său m-a copleșit,
Trezindu-mă în noapte,
Să pot vedea puterea Lui,
Ce-alungă chiar și șoapte.

Am auzit un glas vioi,
Ce-alungă întristarea,
El chiar și munții i-a mutat,
Să pot privi eu zarea.

El chiar și vale-a-mpodobit,
Cu-a Sa prezență sfântă,
El gura mea mi-a adăpat,
De-atunci doar Lui îi cântă.

Am auzit în strigăt viu,
Cel plin de îndurare,
M-a mântuit atunci când eu,
Mergeam înspre pierzare.

El viată-n dreptul meu a spus,
Să nu mă pierd în vale,
Pe urma Lui m-a așezat,
Ca să nu merg agale.

Am auzit un glas măreț,
Ce mi-a adus trezire,
În inimă El mi-a aprins,
Un foc plin de iubire.

Să pot mereu înainta,
Căci dragostea-i putere,
Să fiu mereu doar bucuros,
Căci este mângâiere.

L-am auzit strigând de sus,
I-am auzit strigarea,
La mântuire când din cer,
El mi-a făcut chemarea.

Și azi se-aude glasul Său,
Mereu ce mă-ngrijeste,
El este cel... care cum sunt,
Întruna mă iubește.
Amin