Am ales un glas

Am ales ales un glas ce-odată, el pe nume m-a strigat,
Îl urmez în zi și noapte, este-a Celui prea înalt.
De trădări rănit în viață, sufletul mi-e azi în zbor,
Către-acele ce m-asteaptă, dincolo de zări... de nor.

Neputința-mi ia puterea, dar din glasul auzit,
Simt duioasa plinătatea, ce ma face împlinit.
Să rămân sub ocrotirea, celor ce m-au înviat,
Care sunt o trinitate... îmi doresc neîncetat.

Strigătu-mi topit de soare, nu se dă aici bătut,
Trece el de munți... de ape, nu e ațipit... nici mut.
Înfloresc sub mii de raze, frumuseți mi-a dăruit,
Sub o stea nemuritoare, stau... privesc un infinit.

Urma pasului ce-odată, suferință-ntâmpina,
Mă desfată... n-am dorința, de-a mă despărți de ea.
Chiar de stoarce ea din mine, vlaga... tot aș vrea sa fiu,
Doar pe ea... căci mă va scoate, din al vieții reci pustiu.

Este urma ce-mi aduce, o lumină doar de sus,
De un har divin vre-o dată, nu mă ține ea ascuns.
Nici prin văi necunoscute, singur nu-s... nici nu voi fi,
Este-n doi călătoria, pe-acea urmă zi de zi.

Nu mă satur de iubirea, în dureri ce-am întâlnit,
Bucuros primesc durerea, căci mă simt cel mai iubit.
Mângâierea din pustie, din dureri, din văi... mi-a dat,
Bucuria mântuirii, să mă simt fiu de-Mpărat.

Trec în grabă cele care, le întâmpin... mă grăbesc,
Vreau apusul vieții mele, cel frumos să-l întâlnesc.
Ca altarul suferinței, să rămână-n urma mea,
Să încep o nouă viață, fără gust amar în ea.
Amin