text Poezii crestine

Alternativă!!...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Moldovan Pavel p Ioan ,
Alternativă! ! ...


Decât, viața, ce-o să fie
Să n-ai nici, o bucurie,
S-o petreci, în chin și foc,
Mai bine suferi, pe loc
Nefiind, cale de mijloc...

Pe pământ, cât ți-e de greu,
Omule, păcatul tău,
Arată-l, Lui Dumnezeu,
Aici, să iei, pedeapsa ta
Să suferi, pentru-a te ierta! ! ...

Pentru orice, cuvânt rostit,
Fără noimă, pe pământ
Poți să fi, aspru pedepsit,
Fiindcă ai fost, chiar prevenit,
Nu vine de la Dumnezeu,

Nici din Cuvânt, nici Duhul Său
E o abatere spre rău,
A unui gând, ce duce-n hău.
La trecerea, prin, valea morții
În urma umbrelor tăcute,
Îți pui nădejdea-n, sulul cărții,
Unde, sunt lucruri cunoscute.
Când îngrozit, pe-acolo, treci
Unde-s, momâi și lilieci,
Și-unde n-ai vrea, să stai în veci,

Dar, trecerea prin astă vale,
Când singur, speriat o treci
Cu inima, în pragul, morții
Domnu-ți deschide, largul porții
Cu Sine, veșnicii, petreci! ! .

În bucuriile, lăsate
Lui, Adam, străbunul tău
Până nu a avut păcate,
Până era, cu DUMNEZEU.
Și nu l-a înșelat, Cel Rău.

Tu, nici în visele frumoase,
Nu ai putut, vreodat, vedea
Printre stele luminoase,
Puterile, sau slava, Sa.
Ce te așteapt-acum, în Rai,

Nu-ți închipui, chiar meditând
Că te surprinde-un, mare-alai
De preoți binecuvântând,
Și Sfinți și îngeri, grav, cântînd,
Se-aude-un, cor, în urma lor,

Într-o splendoare, de decor,
Cu lucruri, așa, minunate
În Sion, Sfânta Cetate
Palatele de diamant,
Clădite parcă, din neant.

Cerul și Pământul, râd,
Atât de, binecuvântate,
Unde toți oamenii, de rând
Pășesc pe, aur străveziu,
Acolo-i zi și nu-i tîrziu,

Primit-au, vile și palate! ! ...
Care-n vecii, nu se dărâmă
Nici de ploi și nici de mână,
Iar timpul, e oprit în loc,
Și-i aur, curățit în foc.

Aici e, DUMNEZEU, Lumină! ! ...
Cer și Pământ, merg mână-n mână,
Îngeri și oameni, cânt îmbină,
Lume, cu-adevărat creștină,
Păstor, cu oi strânse-ntr-o, stână,

Ce așteptau, ca El să vină,
Fiind curățați, de orice vină
Căci s-amplinit, vestea cea bună! ! ! ...
Cine-a luptat, va lua cunună,
Pusă pe cap, de Sfânta-I mână

Moldovan Pavel
13.04. 2023.
ALBA

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>