Alergie

Din neant și din senin, starea mea de sănătate,
A primit o lovitură, cu un junghi greoi în spate,
Cu nas roșu și tensiune, tuse și apucături,
Am crezut că e sfârșitul, prevestit de prin Scripturi!

Cei din jur m-au alertat să mă duc la medic iute,
Ca apoi să povestim, vorbe vrute și nevrute,
Diagnostice perfide, ce îți iscă stări de frică,
Mai apoi și tratamente care sufletul despică...

Că ar fi pneumonie... că ar fi răceală gravă,
Că e una... că e alta... mi-au recomandat o babă,
Care știe leacuri multe și fierturi de toate cele,
Însă dragii mei să știți: unii pot să se înșele!

Așa-i omul când se trece, sănătatea lui prin sită,
Toți dau sfaturi și povețe, te împing la grea ispită;
Te frămânți ce poate fi... te întrebi cum s-a ajuns,
Să fii tu în starea asta! Cum de alții așa nu-s?

Pân la urmă specialistul, doctoriță cu renume,
Consultându-mă pe loc, cu o voce gravă-mi spune:
”N-ai probleme de tușești, în sistem respirator!
Însă ai o alergie, de plante... de la flori!”

Grea povară s-a luat, de pe umeri tăvălugul,
Gânduri care îmi șopteau: ” în curând o să-ți dai duhul!”
Îmi aduc apoi aminte, de Cuvântul care zice:
”Nu lăsa îngrijorări, pacea ta ca să îți strice!”

Deci, o simplă alergie mi-a dat trupul peste cap,
Și simții fiorii reci, care mi-ar pune capac;
Însă după o pastilă și un puf dintr-o sticulță,
Mă făcui ca nou, pe loc, cum răsare o crenguță!

Începui a făuri, un scenariu de poveste,
Care parcă îmi spunea că mult pe aici nu este;
Și nici timp, nici sănătate, nu mai poate să ajute
La viața care astăzi sigurat încet se duce!

Câți bani pe tratamente, câte vorbe, câte sfaturi,
Am primit cu bucurie, de la unul, de la altul,
Însă doar într-un târziu, ca un om la deșteptare,
Ridica-i privirea-n sus! Ultimul cuvânt îl are!

Și așa din sperietură, din scenarii negre-n file,
Am uitat că Dumnezeu, zilele toate le ține!
Că nu-i om, pe lumea asta, să aibă o bucurie,
Când din boală grea el află că e simplă: Alergie!

Un fir de polen sau praf, degetul Lui Dumnezeu,
Dâra care a rămas în urma carului său...
A produs o alergie, dereglare imunitară,
Care cum a apărut, așa ea o să dispară!

Iar eu credincios cu mintea, slujitor cu fapta-n sine,
Râd de situația care, a produs ceva în mine!
Nu-i nimic ca să doboare viața asta dăruită,
Numai Dumnezeu, El poate, viața ca să o închidă!

Unii mor prin accidente, alții pier în grele stări,
Însă viața mea, ea este, în dosarul din cămări;
E păstrat de Dumnezeu, sub cheie în veșnicie,
Iar eu m-am speriat puțin: de la simpla alergie...

Lecția asta pentru mine, pentru toți care trăiesc,
Ea ne spune că acțiunea, este timp dumnezeiesc.
Că nimic nu se întâmplă, fără voia Lui, nimic...
Nici un fir, măcar în două, eu nu pot ca să-l despic!

Nici o boală... nici dezastru, nici măcar chiar moartea mea,
Toate sunt organizate, după Sfântă Voia Sa!
Haideți să dăm la o parte, orice duh de-ngrijorare;
Totul e făcut de Domnul, fie lucru mic sau mare!

Ne speriem ușor în toate, te miri și din ce se poate,
Ca să facem din țânțar, un uriaș cu zece coate!
Astfel noi lăsăm ca grija să ne biruie ușor,
Și uităm că viața noastră are un Mântuitor!

Prea ne temem de vre-o boală și de suferințe crunte,
Prea e frica mare-n spate, când auzi ce-ți intră-n curte,
Prea și prea ne-nfiorăm când auzim ce ne-așteaptă...
Însă atunci ne-nviorăm, când suntem pe calea dreaptă!

Când avem o siguranță, că orice s-ar întâmpla,
E credința noastră dreaptă, care greu s-ancovoia;
Nu lăsa ca necredința și o vorbă dusă-n vânt,
Să te pună cu viața și cu fața la pământ!

Să fii tare în credință! Să fi tare, hotărât,
Că nimic nu te doboară, chiar de sună în urât,
Chiar de-i spaimă și fior, când aștepți vești temătoare
Dumnezeu este cu tine! Dumnezeu e-a ta scăpare!