text Poezii crestine

Alergând prin viaţă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stelian Ciobanu
Alergând prin viaţă

Multe lucruri sunt în viaţă ce trebuiesc făcute
Ce ai făcut pentru Cer? Sau prin lume stau pierdute
Cât ai strâns în visterie, pentru Domnul tău Isus?
Ai agonisit o viaţă, nimic, pentru locaşurile de sus.

Alergând, din faptul zilei până-noapte neîncetat
Mergem cocoşaţi de de spate, firea ne-a împovărat
Apăsaţi suntem într-una, şi uităm să fim mai buni
Avem tot ce e lumesc, care vine din străbuni.

Toate lucrurile din lume, ce se pierd şi n-au valoare
Le-am strâns cu multă trudă, când viaţa-i trecătoare
Scormonim printre ele, să găsim dragostea divină
Am uitat de rugăciune, ne-a scăpat, uşor din mână.

Nu avem vreme de Isus, suntem mereu ocupaţi
Fără pace, bucurie, mereu de fire apăsaţi
Ne lipseşte pacea, , agape''şi liniştea de fel
E, timpul să ne oprim, din alergare, să venim plângând la El.

El, lasă acea pace, , agape''şi bucurie în Duhul Sfânt,
Să creştem, tari în credinţă, să împlinim, al Său Cuvânt
El, ne mângâie obrazul, ne întăreşte în necaz
Ne aduce alinare, ne ia plânsul din obraz.

Isus, este tot ce avem nevoie, în El, mereu găsim
Îl chemăm să fie în noi, în inimi să-L primim
Lipiţi mereu de El, de Isus, ne este atât de dor,
Să fim în Ceruri sus, cu Domnul nostru Mântuitor.
Amin.
13-05-2018.
Ciobanu Stelian.








Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>