Alergând pierdut spre moarte

Orbit de pofta lumii care te cheamă
De Dumnezeu nu-ţi mai este, deloc, teamă,
Ai încetat să mai trăieşti în ascultare
Şi de mult nu-ţi mai păstrezi o credinţă tare.

Râvneşti la lucruri care numai în mintea ta există
Şi te vei trezi, într-o zi, că viaţa ta e tristă,
În dorurile tale, îţi imaginzi o altă lume – poate,
Şi ai impresia că tu le ştii pe toate.

Laşi gândurile ascunse să-ţi întunece vederea
Şi nu vezi că e atât de aproape de tine căderea
Trufaşă şi dispreţuitoare îţi dă ocol,
Până când vei sfârşi încolţit, secătuit şi gol.

Tu crezi că ai o inteligenţă strălucită
Şi că puterea ce-o deţii e neclintită,
Dar dacă n-ar fi fost a lui Dumnezeu mare nume
N-ai fi decât un suflet purtat de vânt prin lume.

Eşti doar un chip firav, de ceară
Şi când Dumnezeu voieşte, oricând, te aruncă afară,
Pe orice culme ai fi, voinice năzdrăvan,
Când Dumnezeu hotărăşte, nu mai stai acolo niciun an.

Eşti flămând şi setos de bogăţie,
În loc să cauţi mana cerească din pustie,
Dar nu te vei alege cu nimic, vei rămâne tot sărac,
Fiindcă-n felu acesta nu te îmbogăţeşti în veac.

Nu te saturi să bârfeşti la fiecare pas,
Pe toţi îi iei la rând, niciunul n-a rămas,
Priveşti crunt, cu multă ură - nepăsător,
Dar pentru tot ce faci, vei fi direct răspunzător.

Te bagi în luptă orbeşte, împotriva lui Dumnezeu a sta
Şi mai găseşti curaj, chiar şi a protesta!
Te plângi, apoi, că ce ţi se întâmplă nu e drept,
Dar te-ai gândit la asta când te-ai luat cu Dumnezeu în piept?

Oare nu-ţi pasă ţie de Dumnezeul tău?
Că a dat să moară, pentru tine, pe Fiul Său!
Cum poţi să stai, odihnindu-te în păcat?
Cu toată noaptea ce-n jurul tău s-a lăsat.

Te vei stinge într-o zi, în păcate şuierând
Iar Satan va privi la tine admirând,
Se va bucura că s-a folosit, aşa usor, de tine
Şi că, de acum încolo, în focul veşnic te va ţine.

Ai avut parte de jertfa crucii însângerate
Şi tu tot în păcate, pierdut, ai alergat spre moarte,
Te vei trezi în plâns, dar va fi prea târziu,
Căci nu va mai fi cine să te aculte, vei striga-n pustiu.