Alerg

Alerg pe drum mereu spre-o Țară, în care-aș vrea ca să petrec,
O veșnicie cu Acela, în fața căruia m-aplec,
Alerg eu azi fără oprire, nu vreau o clipă să opresc,
Dorința mea e-atât de-aprinsă, căci eu în viață doar... iubesc.

Alerg pe aripile care, de dor se zbat mereu prin vânt,
Ca să mă ducă vreau întruna, departe de acest pământ,
Departe de izvor de lacrimi, de suferință și de chin,
Să simt acea eliberare, de gemete și de suspin.

Alerg prin văile știute, de oful celor luptători,
Prin văi ce nasc mereu doar teamă, ce-aduce-ntruna-n ea fiori,
Să mă opresc n-aș vrea vre-o dată, chiar dacă greu mie-mi va fi,
Căci vreau să stau eu față-n față, cu Cel ce-L vreau azi zi de zi.

Alerg prin visele ce mie, mi-aduc speranța că Isus,
Pe-un mal cu brațe larg deschise, m-așteaptă să mă ducă sus,
Acolo unde niciodată, eu să cunosc nu voi avea,
Vre-un timp de teamă sau durere, vre-o suferință... vreme grea.

Alerg departe de pierzare, de tot ce-mi spune că e greu,
Lumina azi ce se coboară, e vie... doar din Dumnezeu,
Mă duce dincolo de norii, sub care lin... încet eu zbor,
Dorind să fiu dintre aceia, mereu ce urcă... nu cobor.

Alerg... să-ntâmpin vreau eu zorii, ce știu că-ndată ei răsar,
În ei între pământ și ceruri, văzduhul nu va fi hotar,
Va fi lumina după care, alerg prin grele azi mereu,
Ea-mi va-ncălzi fără-ncetare, ființa când îmi va fi greu.