Alegerea

În miezul unei veri frumoase,
Ca toate verile la noi,
Un mândru codru de foioase
Stătea cu crengile vâlvoi.

Că s-au gândit acești copaci
La lucru mare, și anume,
Să aibă codrul un cârmaci,
Cum au mai toți pe astă lume.

— Eu cred, vorbi un pui de pin
Din cei prezenți mai temperat,
Că hai să mai gândim puțin,
Să fim cu… trunchiul împăcat.

De ce am vrea o guvernare,
Nu sunt copaci bătrâni pe-aici?
N-avem la dânșii îndrumare
De când suntem arbori pitici?

Să fim ce-am fost dintotdeauna:
Smeriți, cu cuget împăcat
Și vom învinge și furtuna,
Și alte valuri ce se-abat.

De-a lungul vieții am trecut
Prin vremuri albe, negre, sure,
Așa cum Dumnezeu ne-a vrut –
Să fim copaci într-o pădure.

— Amice, taci că n-ai habar!
Îi spuse-un plop, cu glas acid;
Tu ești așa, minoritar,
Ca și vecinul tău, molid.

Și tu, și bradul, și molidul
Duceți-vă la munte, sus,
Poate-l găsiți pe individul
Ce-n casa noastră v-a adus.

— Am deviat de la subiect,
A luat cuvântul un castan;
De nu vom dovedi respect,
Mai trece-n vorbe încă-un an.

Dorința tuturor se știe
De-un an sau doi, sau mai 'nainte;
Dar întrebarea-i: cin' să fie
Pădurii noastre președinte?

— Eu am văzut pe cineva
Vorbi, de lângă dânsul, fagul;
E mic, cam cât o rămurea,
Dar chipeș, de-a mai mare dragul.

Se odihnea pe un morman
De frunze și de crengi uscate;
Nu i-am vorbit, dormea buștean
Înconjurat de patru cioate.

De vreți pe cineva voinic,
Atuncea nu-i de ajutor,
El are trup de lemn, dar mic
Și-un fel de cap strălucitor.

— Ce spui, măi frate, are trup?
A luat cuvântul un gorun,
Tu poate c-ai văzut un lup
Și ăsta nu e șef prea bun.

— Tu râzi, gorune, mintenaș,
Răspunse fagul, dar și-așa,
Nu ești mistreț, nici iepuraș
Și n-ai de lup a te speria.

Acel pe care l-am văzut
Nu știu de are trup ori coadă…
Dar e ceva din lemn făcut,
Poate de nuc, dintr-o livadă.

Nu e ca noi, dar ce contează?
Și are-n plus ceva de preț,
Ceva ce-n soare scânteiază
Și-l face tare îndrăzneț.

Și dacă-i armă sau podoabă
E evident că n-am aflat;
Dar mi-a părut a fi de treabă,
Nu cred să umble înarmat.

Și cred c-ar vrea cârmaci să fie,
De-om vrea și noi – că pe oriunde
De-i spui la unul de șefie,
Numai de voturi nu se-ascunde.

— Deci, fără multă tevatură,
Căci fagul ne-a văzut destinul!
Au spus trei carpeni buni de gură.
Și iar a luat cuvântul pinul:

— Măi carpeni buni, observ că-ntreaga
Pădure chiar îl crede sfânt;
Dar de greșim? Ne luăm desaga
Și ne pornim spre alt pământ?

Acest ceva n-are tulpină!
Iar dacă totuși înfrunzește,
Cum credeți oare c-o să-și țină
Atâtea crengi care vor crește?

Aflăm că are strălucire,
Că-i ascuțit și că-i frumos;
Dar noi de-aici, din înălțime,
Vom ști ce face-acolo, jos?

Eu zic că la așa lucrare
Să ne rugăm pentru un semn,
Că asta nu-i asemănare –
O coadă sau un trup de lemn…

— Ajunge, pinule, acum
Vorbește un stejar bătrân,
Cu vorba multă stai în drum
Sau stai cu… ramurile-n sân.

Așa că lasă-ne cu sfatul,
Iar eu acum așa socot:
Să anunțăm și candidatul
Și să-i chemăm pe toți la vot.

***
Sub norii albi și groși de scamă
Pădurea-ncepe o poveste
Cu zvon de frunze care cheamă,
Cu crengi subțiri ce dau de veste.

— Votați, se cere unitate,
E timpul ca să progresăm!
Și-un vuiet verdele-l străbate:
— Am înțeles cu toți! Votăm!

A doua zi e sărbătoare
Și, fie tânăr sau bătrân,
Copacii jură închinare
În fața noului stăpân.
Căci, hotărându-și viitorul,
Pădurea a ales toporul.