text Poezii crestine

Alege

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Buturca Rodica
Adeseori stăteam pe gânduri dus,
Și contemplam adesea la trecut,
La ceea ce acuma a fost pus,
Pe-o nouă coală, încă de demult.

Și cântaream adesea ce-am citit,
Din sulul cărții care dă viață,
Și nu știam de ce-a fost umilit
Acela cărora ne-a dat viață.

Dar mai târziu am înțeles chemarea,
Ce am primit-o de la Domnul meu,
Acuma văd cum spumegă și marea
Când dă porunca, singur, Dumnezeu.

Să te cutremuri când îi auzi glasul,
Lui Dumnezeu, cel ce e bun și drept,
Căci EL îți numără și ție pasul,
El știe de ești rău sau înțelept.

Să-l cauți pe Isus întotdeauna,
La bine și la greu de tu îl ai,
Tu vei primi din mâna lui cununa
De vrei să fi cu el acolo-n rai.

Nu pune la-ndoială ce a scris,
În cartea sfântă cu slove mărețe,
El a fost sus acolo-n paradis,
Dar a venit și jos ca să ne-nvețe.

A sale legi să le-mplinim întocmai,
Cum au fost scrise, să nu transformăm
A Lui cuvânt, nici slovele, nici psalmii,
Ce-au fost lăsate ca să medităm.

Dacă ne vom preda în slujba lui,
Și vom lua seama la ce El ne spune,
Atuncea noi vom fi pe placul Lui
Când El va zice: ”Vino slugă bună!”

Isus ne spune însă prin cuvânt,
Nu t e lasă pe gânduri dus degeaba,
Ci vino de încheie legământ
De vrei să ai cu El parte în slavă.

El ne promite că vom moșteni
A Lui împărăție minunată,
Dar nu mai sta pe gânduri, ci să vii
La El, de vrei să fii și tu salvată.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>