Albinele

ALBINELE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

DUMENZEUL nostru sfânt,
Printre lucruri pe pământ,
A făcut albinele,
Florile, grădinile,

Matca, oarecum albina
Care-i mai presus, regina,
Şi pe-acei ce dorm sătui,
Trântorii, sau cum să spui?

Apoi când priveşti spre toate
Cât sunt de organizate,
Zici că-i şantier, uzină,
Cu o ordine deplină,

Cum aleargă prin grădină
Şi culeg dulceaţă fină.
Altele, în strategie
Stau de veghe la cutie.

Pe la porţi veghind armata
Care-i instruită gata,
Ca să lupte cu bondarii
Care vin în zbor, viesparii,

Să atace şi să fure
Dulcea miere de pădure,
Sau să ceară de pomană
Dulce fagure de mană.

Şi de cumva-i cu putinţă,
Să rămână-n locuinţă,
Să le facă prizoniere
Pe acele ce fac miere.

Şi albine şi regine,
Şi tot ce le aparţine
În acele coşuri pline.

Dar albinele-s cuminţi,
Cu aripile fierbinţi,
Ele luptă ca martirii
Cu viesparii, cu vampirii.

Altele cu-nalte graţii
Sunt albine ventilaţii,
Altele cu stropi de ceară
Fagurele îl separă,

În căsuţe, în celule,
Pentru micile granule
În acei separatori
Cresc fetiţe şi feciori.

în acelaşi timp şi mana
Pentru fiecare, hrana.
Şi atâtea optimiste
Albinuţe farmaciste.

Şi albinele chimiste
în dulceaţă specialiste,
Care minunat prepară
Atât miere cât şi ceară.

Iar în super cristalin,
Lăptişor de matcă, fin.
Admirabil de frumos
Şi prin ramuri şi pe jos.

Când le-auzi zburând pe-afară,
Ştii că în sfârşit, e vară.
Noi aici la rugăciune
Care facem fapte bune

Pentru cei săraci, în fine
Suntem casa cu albine.
Dar vedem şi printre noi
Lăcomoşii bondăroi,

Trântori care dorm sătui
Sunt şi printre noi destui,
Care vreau mereu pomană
Câte-un borcănel cu mană,

Smuls din casele sărace,
Cine-mparte, parte-şi face,
O măsură pentru-albine,
Trei sau patru, pentru sine.

"Orişicum, suntem mai mari,
Suntem trântori şi bondari,
Voi ne spuneţi că dormim,
Dar să ştiţi, şi noi muncim,

Răspândim la somnolenţă
Ca să doarmă în cadenţă
Fraţii care fac război
Cu învăţături mai noi,

Aranjate pe hârtie
Pentru cei mai mici să ştie,
Să nu fie-aşa fanatici,
Ca albinele, sălbatici,

Că nu-i tot ce vezi, păcat,
DOMNUL ne-a eliberat,
Dacă nu te osândeşte
Cugetul, atunci trăieşte.

Nu te teme de noroi!"
-Zic bondarii către noi-
Nu vă temeţi de furnici,
Căci acestea sunt prea mici!

Dacă vezi un şoricel,
Ce să te-ngrozeşti de el!
Praful, pietrele mărunte,
Nu sunt bolovani de munte.

Dar albinele, se ştie,
Au în casă farmacie,
N-au miros de putregai,
Ele au miros de rai.

Dacă intră vre-un duşman,
Îl înţeapă, îl omoară,
Îl acoperă cu ceară.

Căci la ele în palat
E frumos şi e curat,
Toate au acelaşi ton
Şi la porţi şi la amvon.

Zumzăitul lor ne spune
Cum să fim la rugăciune,
Să strigăm cu toţi deodată
Către-acelaşi veşnic Tată.

Căci Biserica îşi are
Funcţia pe mădulare,
Casa binecuvântată
De HRISTOS organizată,

Care deseori roieşte
Şi prin Duh se înmulţeşte,
Prin livezi şi prin păduri
Cu lumina din Scripturi.

Care picură putere,
Dulce fagure de miere,
Saturând pe-nfometaţii,
Vindecând pe întristaţii,

Dându-le aripi de zbor
Pentru veacul viitor,
Dându-le aripi de vis
Pentru zbor spre Paradis.

AMIN