ALBINA

ALBINA


O albină, zum! zum! zum!,
se porni-ntr-o zi la drum.
Şi zbura din floare-n floare
ca s-adune de mâncare.

Soarele zâmbea-n grădini
printre maci şi printre crini,
iar albina cea voioasă,
se-ntorcea din nou acasă.

Zum! zum! zum!, iat-o la stup.
Aripile i se rup
de prea mult nectar ce poartă,
cu atâta har şi artă.

Zboară altele ca ea.
Mierea-i dulce dar e grea.
Cu a dragostei aripă,
nimeni nu stă nici o clipă.

Numai trântorul comod
el n-aduce nici un rod.
Strică mierea ziua toată
şi n-o strânge niciodată.

*
Fiul meu, vrei tu să creşti
în comori de slăvi cereşti ?
Şi să fii ca o albină,
silitor şi fără vină ?

Să asculţi şi să te rogi
pentru-acei copii ologi ?
Să asculţi oricând de tata,
pentru Ceruri să fii gata ?

Să aduni, mereu-mereu,
roade pentru Dumnezeu ?
Ca să-L vezi în veşnicii
fii o pildă-ntre copii!