Alb de lumină

Între Tine şi mine sunt eoni lumină
Distanţe ce nu se pot măsura
Între mine şi Tine e-o inimă plină
De-nmiresmată prezenţa Ta.

Doamne, când alţii orbecăie-n noapte
Fără să ştie drumul curat
Eu îngenunchi cu roiul de fapte
Şi simţuri, aici, în stupu-mi mirat.

Terebinţi ai cântării îmi zboară din gând
Unşi pe urechi şi pe buze cu nard.
Poposesc la Golgota, pe Fiu sărutând
Şi-n raza iubirii se-mbracă şi ard.

Aici au văzut divinul murind,
Aici se-mpreună cer şi pământ,
Izvoarele harului curg şopotind
Sahare umplând, de viaţă şi cânt.

Ţi-aduc drept ofrandă de crin şi opal
Crepusculul blând din duhul meu jerb
C-atunci când în el Tu cobori sideral
Cuvintele-mi toate sunt salturi de cerb.

Şi inima, Doamne, mi-e privighetoare,
E-un curcubeu în noapte şi cnut
Şi ca o albină cu moi aripioare
Goneşte spre casă cu dor senectut.

Între mine şi Tine norii dispar,
Îşi mută în scorburi orfane chilia.
Între Tine şi mine zorii apar
Când alb de lumină adulmec vecia.


Nicholas Dinu
August 20, 2007