Alarmă

Te văd senin, cu faţa luminată,
Şi chipu-ţi mulţumit e radios;
În inimă ai pacea minunată
Ce izvorăşte din Isus Cristos.

Priveşti în jurul tău cu bucurie
Când împarţi zâmbete şi mângâieri,
Având în inimă nădejdea vie
A unei veşnicii de primăveri.

Te simţi vegheat din ceruri cu iubire
Când îngerii-ţi acordă îngrijiri,
De-aceea, fiind plin de mulţumire,
Aduci ca jertfă sfântă, mulţumiri.

Eşti plin de clocot în frăţietate
Căci părtăşiei îi eşti dedicat,
În juru-ţi par a merge bine toate
Însă alarma, brusc, s-a declanşat.

Tu mergi, într-adevăr, spre fericire
Trecând Iordanul prin al crucii vad,
Dar nu priveşti cum gloatele-n orbire
Se-ndreaptă către moarte, către iad.

Spui că-i iubeşti, atunci... Cum? Nu te doare
Scrâşnitul, plânsul, chinul lor etern?
Nu te străbate o înfiorare
Şi un imbold de salvator fratern?

Tu ai găsit o masă-mbelşugată,
Cum poţi, atunci, să-i vezi murind flămânzi?
Îndrumă-i către cer şi, drept răsplată,
Ţi se vor consemna în cer izbânzi.

Ei fug orbiţi spre laţul luciferic
Dar tu, având lumina lui Cristos,
Poţi să îi smulgi acum din întuneric
Şi să-i conduci pe drumul glorios.

Nu-i voluntariat, este poruncă,
Ai fost ca salvator abilitat,
Deci nu mai sta, în valuri te aruncă,
Salvând şi tu, cum tu ai fost salvat.

De eşti senin şi plin de bucurie
Chiar după ce alarma a sunat,
Te dovedeşti zelos, şi-n veşnicie
Vei fi cu cei pe care i-ai salvat.

Amin
Vulcan, apr. 2007