Aievea parc-o văd şi azi...

Aievea parc-o văd şi azi, îngenuncheată spune,
Cu glasul dulce, legănat, plângând, o rugăciune:
"O, Doamne, toţi copiii mei, primeşte-i în slujire,
Şi-ajută-mă să torn în ei sublima Ta iubire..."

Şi parc-o simt cum mângâie cu mâinile-i frumoase
Un ţânc de sub ghiozdanul greu, şcolar cu coate roase.
"Ce doctor ai să fi şi tu, cu-atâta-nvăţătură!..."
Şi-mi dă câte-un verset să-nvăţ, să ştiu şi din Scriptură.

Ne-adună blândă-n jurul ei, şi-ncetişor ne cântă
Cântările Sionului cu vocea ei de sfântă.
La noi pe-atunci aşa era, întreaga ţară roabă,
Dar mama ne creştea să fim a lui Isus podoabă.

Aşa era pe-atunci la noi: pe-afară jale mare,
Dar lângă mama - numai vis, iubire şi cântare.
O propagandă din infern voia să ne sugrume,
Dar ea-şi strângea lângă Hristos podoaba ei pe lume.

Şi parc-o văd, cu ochi senini şi faţă zâmbitoare,
Uitându-se pe rând la noi cum ai privi la soare...
Şi-apoi cum strânge colţul rupt de la basma cu dinţii
Să-alunge lacrima ce-o simt cu dor numai părinţii.

O, Doamne, ce bogaţi am fost, s-avem aşa o mamă,
Să-avem prin ea în lumea rea comorile de seamă,
Să ne arăţi în ochii ei iubirea Ta deplină,
Şi-atâtea binecuvântări în salbe de lumină...