Ai vrut să fugi

Ai vrut să scapi de suferinţă
să eschivezi subtil, să fugi,
n-ai vrut trăirea unei slugi
ce crede că-i de cuviinţă

să afle că-n cereşti porunci,
primite-n sfântă ascultare,
e-o jertfă vie pe altare;
ai vrut să pleci şi să arunci

departe apăsări de cruce.
Ai vrut să fii ca ceilalţi,
n-ai înţeles că te înalţi
când ascultarea te conduce.

Şi nu ai vrut, plângând pe-ascuns,
dar te-ai gândit la răstignire
cum Domnul, fără şovăire,
s-a dus la moarte; L-au pătruns

cu ură greşurile tale.
Şi toţi, cu sufletele mici,
Îl pedepseam barbari din bici,
iar El ne lăcrima petale.

Te-a răvăşit atâta chin,
ai vrut să scapi, s-o iei la fugă,
dar El ne înălţa o rugă,
iertare pentr-un om meschin.

Şi doar atunci ai înţeles
că-n suferinţe ca nisipul
în tine Domnu-şi vede chipul
şi eşti iubit şi eşti ales.