Ai venit, toamnă

Ai venit, toamnă, știam că o să vii,
Îmi pare rău că nu te-am așteptat,
Căci mi-ai adus sub norii plumburii
Un timp plăcut de rod înmiresmat.

Te-am cunoscut în scârțâit de care
Când de departe, copil, te-am privit
Cum te-nălțai peste sordid, pe care
Prin roade aromate, dulci, l-ai biruit.

Ai luat acum o sită, cea mai deasă,
Cerni lacrimile pe dealuri și prin văi,
Dar plânsu-ți rece nu mă mai apasă
Căci prea este mărunt în ochii mei.

Și dacă teascul tău încă mă doare,
Prin mustul dulce va fi încununat,
Mă vei vărsa-n pocal, ca pe-o licoare
Să-nveselească pe Marele Împărat.

Ți-ai ascuns azurul după negrii nori,
Dar te-a observat un Pictor Minunat
Și mi-a pictat un cer în viile culori,
Cu un senin cum n-am avut vreodat.

Acum toamnă îmi ești o splendoare,
Poți să îmi împânzești întreaga humă,
Căci eu rămân lipită de o Rază care
Mă poartă-n pace, dincolo de brumă.

M-a prins Isus cu glasul Lui de Mire,
M-a scos din valsul unduit, de-aramă
Și mă ascunde în adânca Lui Iubire,
De iarna aprigă la cea din urmă vamă.

Nu știu toamnă, cât de mult te doare,
Dar mă vei pierde peste zări, departe,
Că-n suflet port gene de călătoare
Spre fericiri, spre viața fără moarte.

Mă va lua Lumina, mă va duce-Acasă,
Când te voi părăsi toamnă, eu sper
S-ajung unde azurul în izvor se varsă,
Ulițe de aur ca sticla, sunt aevea Cer.

Acolo toamnă, voi cunoaște pe deplin
Căci pe pământ ești binecuvântare,
Îmi dai motive să lupt pentru senin
Și îmi aprinzi mai viu dorul de Soare.

Amin!