text Poezii crestine

Ai venit, toamnă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Ai venit, toamnă, știam că o să vii,
Îmi pare rău că nu te-am așteptat,
Căci mi-ai adus sub norii plumburii
Un timp plăcut de rod înmiresmat.

Te-am cunoscut în scârțâit de care
Când de departe, copil, te-am privit
Cum te-nălțai peste sordid, pe care
Prin roade aromate, dulci, l-ai biruit.

Ai luat acum o sită, cea mai deasă,
Cerni lacrimile pe dealuri și prin văi,
Dar plânsu-ți rece nu mă mai apasă
Căci prea este mărunt în ochii mei.

Și dacă teascul tău încă mă doare,
Prin mustul dulce va fi încununat,
Mă vei vărsa-n pocal, ca pe-o licoare
Să-nveselească pe Marele Împărat.

Ți-ai ascuns azurul după negrii nori,
Dar te-a observat un Pictor Minunat
Și mi-a pictat un cer în viile culori,
Cu un senin cum n-am avut vreodat.

Acum toamnă îmi ești o splendoare,
Poți să îmi împânzești întreaga humă,
Căci eu rămân lipită de o Rază care
Mă poartă-n pace, dincolo de brumă.

M-a prins Isus cu glasul Lui de Mire,
M-a scos din valsul unduit, de-aramă
Și mă ascunde în adânca Lui Iubire,
De iarna aprigă la cea din urmă vamă.

Nu știu toamnă, cât de mult te doare,
Dar mă vei pierde peste zări, departe,
Că-n suflet port gene de călătoare
Spre fericiri, spre viața fără moarte.

Mă va lua Lumina, mă va duce-Acasă,
Când te voi părăsi toamnă, eu sper
S-ajung unde azurul în izvor se varsă,
Ulițe de aur ca sticla, sunt aevea Cer.

Acolo toamnă, voi cunoaște pe deplin
Căci pe pământ ești binecuvântare,
Îmi dai motive să lupt pentru senin
Și îmi aprinzi mai viu dorul de Soare.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>