Ai să-nţelegi...

Ai să-nţelegi...

Suntem grăbiţi şi ziua zboară,
De parcă timpul altfel se măsoară,
Pe cel căzut în grabă îl privim,
Răbdare n-avem o mână să întindem!
Grăbiţi suntem o floare să atingem,
Ba chiar în fuga noastră o strivim!
Uităm de luna şi cerul înstelat,
Ne enervăm dacă o ploaie ne-a udat,
Că soarele nu-i doar lumină şi căldură,
Uităm că ne rotim în juru-i!
Fără de el nu are ploaia rost,
Iar noi udaţi nicicând nu am fi fost!
Acoperiţi de informaţii inutile,
Atenţiei în grabă umplem sertărele,
De parcă mâine, din nou o să-ntâlnim
Tot timpul scurs ...doar amintirile
Rămân cu noi şi cugetăm la ele!
Şi-atunci de ce atâta grabă,
De ce atâtea griji nu rabdă,
Povară să ne fie mai uşoară,
Să le lăsăm pe toate din-afară?
Sau în cutii să le închidem,
Putem zăvoare să le punem.
Cu Dumnezeu ca să vorbim uităm,
În rugăciuni ca să-L chemăm
Şi-n seama Lui cu grijile lăsate,
Senini să mergem mai departe,
In slavă şi slujire adevărată,
În gândul drept unit cu faptă.
Să ne-amintim de toate mai presus,
Forţa iubirii prin cuvânt tradus,
In dragostea de-aproapele şi Dumnezeu,
De tot ce-ţi iese-n drumul tău, al meu!
Căci întrebaţi vom fi, când vom păşi
Tăcând, de praful de stele atraşi,
Nu numai câte fapte bune am făcut,
Ci câtă dragoste în ele-am pus!
***
Mereu aceste toate de-ţi vei aminti,
Atunci când din adâncuri te întorci,
Pe lângă floare iarăsi de-ai să treci,
Deşi călcată, cum înapoi s-a ridicat
Numai privind-o, aproape eşti salvat!
Şi vei vedea mirat că ai şi timp,
Iar graba prin sertare ţi-ai uitat!
Priveşti la soare şi cerul înstelat,
Cu cei de lângă tine mai atent,
Un bine ai să-l făci la timpul lui,
Între ce spui şi faci egalul pui!
Accepţi că lumea nu o poţi schimba,
Puterea ai în tine să o accepţi aşa,
E minunat să ştii cât de puternic eşti,
E şi mai minunat puterea să n-o foloseşti
Şi-n inimă ai să te descoperi mai bogat,
Poţi dărui oricât izvoru-i nesecat,
Căci porţi în ea pe Dumnezeu adevărat,
Dorind mereu să-i simţi îmbrăţişarea,
Aşa cum apa ploii o aşteaptă floarea!
Şi-ai să-nţelegi... eşti o rotiţă undeva
Şi ai însemnătatea ta ....
***
E poate versul meu prea întristat,
Greoi şi-adesea parcă încurcat,
Dar rândul lui mi-aduce mângâiere,
De nu-l adun uitat e prin unghere,
La fel ca şi ideea ce m-a fulgerat,
Căci gândurile luminează o secundă,
Şi duse sunt ca adierea blândă!
Ele reflectă o stare depăşită
Cu ajutor, de Dumnezeu şoptită,
Poate şi altora o pildă să le fie!
Le afişez aici de fiecare dată,
Sa nu rămână într-o carte îngropate.
Îţi mulţumesc dacă mi-ai dat dreptate,
Răbdare de-ai avut până la capăt!

12.04.2008