text Poezii crestine

Ai mila, Doamne!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
AI MILA, DOAMNE!


Doamne nu-mi vezi durerea, ce m-apasă, când mă culc şi când mă scol?
Nu ajunge rugăciunea mea, scăldată-n lacrimi, pân-la Tine Domnul meu?
Strigătul de neputință şi durerea mea aprigă, din piept, nu îţi dau ocol?
Doamne, îndură-Te, ai milă, salvează-mi toţi copiii, Dumnezeul meu!

Te-am chemat dis de dimineaţă, Te-am chemat la apus şi în noapte,
Sufletul meu se zbate neputincios, cu puterile şi forțele întunericului,
Vrăjmașul viclean se luptă, pe copiii mei de Tine, să-i ţină departe.
Glasul meu se stinge în durerea unui ciob de vas, sub povara lutului.

Știu, că orice lucru îşi are o vreme hotărâtă de Tine, Domnul meu,
Iartă-mi îndrăzneala, căci mi-ai spus, să stărui la timp şi ne la timp.
Iar timpul meu trece şi-mi doresc, să fie mântuit fiecare copil al meu.
Inima mea speră şi crede, că îmi vei răspune cererii mele la timp.

Cuget în adâncul ființei mele, strâng tezaurul sacru, al Tău Cuvânt,
În văi şi deșerturi, prin neguri şi ceaţă, coboară lumina Ta, de sus.
Pe drumul spinos cu hârtoape, prin furtună, vijelie şi aprig vânt,
Sub valuri învolburate de ape, credinţa mă poartă spre Tine, Isus.

La jertfa Ta mare, la cruce, chem zi de zi, ceas de ceas, ai mei copiii,
Le-ndrept privirea spre comoara minunată, iubirea ce m-a izbăvit.
Cu lacrimi şi suspine, să iasă din lumea pierdută, le spun c-ai să vii,
Mai curând de orice-închipuire, să Te caute, până mai poţi fi găsit.

Doamne, ai milă de mine, ridică-mi povara, ce mă apasă atât de rău,
Strigătul meu, gemetele mele s-au înălţat înspre Tine, mereu şi mereu,
Ochii mei scăldați în lacrimi, te caută cu toată ardoarea, Domnul meu,
Ai milă! Grăbește şi-mi mântuieşte copiii. Vezi, cât îmi este de greu!
Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>