Ai milă...

AI MILA...

Ai milă de sufletul meu, când... cad pe-a vieţii cale.
Nu mă osândi Doamne... sunt făptura mâinilor Tale.
Tu nu ai ochi de carne și nu gândeşti ca un om.
În mâna Ta... îşi are... rădăcinile... al vieții pom.
Mâinile Tale m-au plămădit... cu minuțiozitate.
În harul Tău... m-ai născut... pentru eternitate.
Risipeşte norii groși, de pe-a vieţii mele toamne.
Nu mă dispreţui, îndură-Te de mine, Doamne!

Am păcătuit împotriva Ta... mi-e scârbă de mine...
Sfințește-mă Doamne... nu mă izgoni de la Tine.
Ochiul mi se-ntunecă de durere... lăcrimează...
Sunt vinovată... suferinţa mea nu încetează...
Mi-e sufletul... de chinul amar... tot zdrobit,
Căința roade... Ție Doamne... Ție Ți-am greșit.
Apelez Doamne, la mărinimoasa Ta bunătate, în vale...
Ai milă de sufletul meu, când... cad pe-a vieţii cale.

Sub piele, ai pus ţesuturi cărnoase, ţesute cu vine,
Ai construit peste oase, o făptură cu semne divine.
Ți-ai dat viața pentru mine... să am parte de viață,
Să văd lumina îndurării... în eterna dimineață...
Tu poţi totul Doamne... nimic nu stă împotriva Ta,
Ai milă, Doamne! Îndurarea de mine, nu-Ţi depărta.
Ai milă!... durerea în inimă... nu s-alină... de jale.
Nu mă osândi Doamne... sunt făptura mâinilor Tale.

Stă Doamne în puterea Ta... Tu numeri zilele,
În mâinile Tale... sunt toate zilele vieţii mele.
Apelez la mila şi-ndurarea Ta... Ai milă!... Iertare!...
Omul nu mai poate face nimic... dacă... moare.
Rămâne întins... fără suflet... nimic nu mai este...
Un trup în putrezire... o amintire... o poveste.
Te rog!... Îndurare revarsă... al vieții mele Domn.
Tu nu ai ochi de carne și nu gândeşti ca un om.

Îmi pun nădejdea în Tine... bucuria vieții mele.
Să mă porți... pe brațele Tale... tari... spre stele...
Lasă îndurările Tale... peste mine... mă luminează.
Mădularele... încet... încet... se topesc... se atrofiază.
Zilele mele... sunt toate... toate... în mâinile Tale...
Lasă binecuvântările Tale... peste mine... în vale.
O... Doamne... amintește-ți sunt o suflare... un om.
În mâna Ta... îşi are... rădăcinile... al vieții pom.

Dă-mi puterea credinței... să mă însoțească...
Rodurile iubirii... în inimă... să se înmulțească.
Dă-mi înțelepciunea... ce face rodul bogat...
Să nu uit niciodată... de unde m-ai scăpat...
Nădejdea mi-e în Tine... Rază... din divinitate.
Tu ai dat sufletului meu... a vieții libertate.
Tu... ai sădit... în inimă... a iubirii... pietate.
Mâinile Tale m-au plămădit... cu minuțiozitate.

Nimic nu-ți stă împotrivă... ești atotstăpânitor.
Mă așez cu smerenie... la altarul rugăciunilor.
Cu nădejdea deplină... că Tu mă vei sfinții...
Și harul Tău... în viața mea... îl vei înmulții.
Mi-ai smuls... sufletul... din groapa pieirii...
Și m-ai ridicat... cu iubire... pe stânca nemuririi.
M-ai metamorfozat... în al iubirii... dreptate...
În harul Tău... m-ai născut... pentru eternitate.

Îți voi înălţa... necontenit... Laude și Osanale.
Iubire nemuritoare... ai coborât... la mine în vale.
N-am meritat iubirea Ta... dar Tu m-ai iubit...
Și pentru ale mele păcate... pe cruce ai murit.
Sunt o suflare... ce s-ar fi pierdut... în neant.
Trăind... în mocirlă... într-un mediu degradant.
Anii... își pun... peste viața mea... deja... semne...
Risipeşte norii groși, de pe-a vieţii mele toamne.

Ai milă! Sunt prea slabă... mai cad... uneori...
Și lacrimile curg... în regrete... până-n zori.
Vin deseori... nori negri... ce-întunecă orizontul,
Și adesea mă clatin... uneori mă duce... și vântul.
Dă-mi puterea credinței... ce mărește vegherea.
Și puterea sfințirii... ce-mi alină... durerea.
Puterea să nu privesc... spre acele... rele poame...
Nu mă dispreţui, îndură-Te de mine, Doamne!

Nu mă dispreţui, îndură-Te de mine, Doamne!
Risipeşte norii groși, de pe-a vieţii mele toamne.
În harul Tău... m-ai născut... pentru eternitate.
Mâinile Tale m-au plămădit... cu minuțiozitate.
În mâna Ta... îşi are... rădăcinile... al vieții pom.
Tu nu ai ochi de carne și nu gândeşti ca un om.
Nu mă osândi Doamne... sunt făptura mâinilor Tale.
Ai milă de sufletul meu, când... cad pe-a vieţii cale.
Amin!