text Poezii crestine

Ai așternut tăcerea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ai așternut tăcerea, peste a mele rane,
Ca să cunosc sub pietre, ce-i vindecarea Ta,
Născută-i vindecarea din pace și iubire,
Ai pus din ele-n mine, ca să te pot avea.

Ai așternut tăcerea pe gurile deschise,
Să mă rănească-n vremea, în care doar luptăm,
Dar mâna Ta străpunsă, ea gurile închise,
Cum le-nchidea îndată, cu drag eu o priveam.

Ai așternut tăcerea, pe marea tulburată,
Să nu-i cunosc adâncul ce nu este la mal,
În jurul meu prezența-ți, doar Tu ai așezat-o,
Să nu m-atingă teama adusă de-al ei val.

Ai așternut tăcerea când soarele pe ceruri,
Ascuns era de norii, veniți a doborâ,
Ființa-mi obosită de lupte și prigoană,
Dar n-ai lăsat o clipă, eu norii a urâ.

Ai așternut tăcerea sub cerurile-nalte,
Când tulburat văzduhul ca să opresc dorea
Pe braț străpuns de cuie mă așezai îndată,
Să fiu mereu spre viață, spre-Mparația Ta.

Ai așternut tăcerea, pe viața-mi tulburată,
Ca să răsară soare, în timpul ei cel greu,
Să pot privi spre zarea, ce se arată-ndată,
Atunci... la revenire, iubite Dumnezeu.

Ai așternut tăcerea și nimenea vre-o dată,
Să-mi fure din ea pacea, o, Doamne n-a putut,
A cerului oștire, îmi este adăpostul,
Și vieții mele Doamne, doar Tu îi poți fi scut.

Ai așternut tăcerea, s-aud cântarea nouă,
S-aud un glas din ceruri, ce-i dulce, blând, duios,
Ce minunată este, cu cerul părtășia,
Atunci când în tăcere, prezent este Hristos.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>