text Poezii crestine

Ah cât îmi e de dor de Tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ah cât îmi e de dor de Tine,
Să te-ntâlnesc aș vrea acum,
În urmă toate să rămână,
Să fiu la capătul de drum,
Să plâng numai de fericire,
Pe-a Tale brațe îmi doresc,
Și aș mai vrea a Ta privire,
Eu Doamne ca s-o întâlnesc.

Vreau ca să uit acea trăire,
Din greu în care am luptat,
Sub cerul fără nori Isuse,
Să fiu aș vrea neîncetat,
Să nu mă bată vântul care,
El astăzi chiar și-n ceas târziu,
Mă duce unde nu e viața,
Să ofilesc într-un pustiu.

Ah cât mi-e inima de plânsă
Se zbate ea în dor mereu,
El este-un dor atât de mare,
Să-l stingi poți doar Tu Dumnezeu,
Cu-a Ta prezență-ncântătoare,
Doar ea Isuse ar putea,
Tot inima ce își dorește,
Într-o clipită să îi dea.

Vreau plânsul meu adânc de jale,
Ca să devină el un cânt,
Ce-l voi cânta lângă izvoare,
Ce nu pot a seca nicicând,
La masa cea de Tine-ntinsă,
Să-l fredonez neîncetat,
Acolo unde răsăritul,
Nu va apune niciodat.

Ah cât îmi e de dor de Tine,
Să te îmbrățișez doresc,
Să-ți spun fără de încetare,
Ce mult pe Tine te iubesc,
Să-ți spun că-mi ești a mea iubire,
Ce-am căutat-o-n viață eu,
Să-ți spun că mi-ai umplut Tu golul,
Ce îl aveam în piept mereu.

Nedespărțiți eu am dorința,
În veșnicie ca să fim,
Pe străzile strălucitoare,
Un infinit ca să pășim,
Cât mi-e de dor de Tine Doamne,
Cât mie-mi este astăzi dor,
Îmi dă el aripi și putere,
Ca eu să nu opresc în zbor.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>